OFICIAL. Universitatea Craiova S-A RETRAS din CAMPIONAT

OFICIAL. Universitatea Craiova S-A RETRAS din CAMPIONAT

"În temeiul art. 19.3 din ROAF, în urma adresei nr. 1008/28.03.2014 a Fotbal Club U. Craiova, Comisia a constatat retragerea tuturor echipelor Fotbal Club U Craiova din competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal, ediţia 2013-2014", se menţionează, joi, pe site-ul oficial al FRF.

FC Universitatea Craiova s-a retras, în 27 martie, din competiţia Ligii a II-a, după disputarea a 22 de etape în ediţia 2013-2014 a Seriei a II-a. În anunţul făcut într-o conferinţă de presă, patronul grupării oltene Adrian Mititelu a afirmat că motivele sunt lipsa terenurilor de antrenament şi "hăitutuirea" echipei sale de către autorităţile locale.

"Nu credeam că vom ajunge aici, dar din cauza situaţiei foarte grele cu care ne confruntăm de opt luni nu mai putem duce competiţia. Nu pot să îmi mai desfăşor activitatea cu o echipă hăituită în permanenţă de acest grup de la Primărie şi care se antrenează pe nişte terenuri preistorice. Nu vrem să ne batem joc de brandul Universitatea Craiova, să se bucure adversarii noştri că ne bat la scor şi că ne umilesc. De aceea astăzi punem punct activităţii", afirma Adrian Mititelu.

Patronul Adrian Mititelu susţine că FC Universitatea Craiova a fost deposedată în mod nelegal de terenurile de antrenament şi de dreptul de a-şi desfăşura meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Ion Oblemenco.

FC Universitatea Craiova şi CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma şedinţei din 14 august 2013 a Comitetului Executiv al FRF.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit în 2012 câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, cât şi Primăriei Craiova.

Iniţial, primarul Lia Olguţa Vasilescu l-a susţinut pe Mititelu în disputa sa cu FRF şi în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reuşeşte să facă rost de banii necesari înscrierii formaţiei în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Ulterior, finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, şi-a înscris în competiţie gruparea pe care o conduce.

Mititelu este în conflict cu edilul după ce autorităţile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie 2013, clubul FC Universitatea Craiova de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...