Oficiali NATO consideră capabilitatea de la Deveselu un exemplu dat de Alianță în privința adaptării la noile provocări

Capabilitatea de apărare împotriva rachetelor balistice, găzduită de Baza Militară 99 Deveselu, este considerată de oficialii NATO un reper important al legăturii transatlantice și un exemplu "excelent" dat de Alianță în privința adaptării la noile provocări, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, adjunctul secretarului general al NATO pentru investiții în domeniul apărării, Camille Grand, a vizitat Baza Militară 99 Deveselu, în contextul unei vizite de informare pe care Comitetul NATO pentru politică de apărare și planificare pentru apărare antirachetă — DPPC (MD) a efectuat-o în România, în perioada 27 — 29 martie.

"În timpul vizitei din baza de la Deveselu care găzduiește sistemul Aegis Ashore, delegația Comitetului NATO a apreciat eforturile făcute de România în operaționalizarea facilității militare, dar și sprijinul oferit Statelor Unite ale Americii pentru punerea la dispoziția Alianței a capabilității de apărare împotriva rachetelor balistice", precizează comunicatul.

Caracterul defensiv al sistemului antirachetă de la Deveselu, destinat contracarării amenințărior balistice provenite din afara zonei euro-atlantice, a fost reiterat în cadrul concluziilor vizitei delegației Comitetului NATO.

"Camille Grand a subliniat importanța acestei capabilități, considerată un reper important al legăturii transatlantice și un excelent exemplu pe care NATO îl dă în privința adaptării la noile provocări. Concluziile au reiterat caracterul defensiv al sistemului găzduit de România și destinat contracarării amenințărilor balistice provenite din afara zonei euro — atlantice", indică sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români