Olanda vrea să cumpere două tablouri ale lui Rembrandt cu 160 de milioane de euro

Olanda vrea să cumpere două tablouri ale lui Rembrandt cu 160 de milioane de euro

Guvernul olandez și-a anunțat luni intenția de a finanța parțial cumpărarea a două portrete pictate de Rembrandt cu 160 de milioane de euro, pentru a le expune în Olanda. "Pentru noi este esențial ca aceste pânze, care fac parte deocamdată dintr-o colecție privată, să devină proprietate publică și să poată fi văzute de publicul olandez", apreciază ministrul culturii, dna Jet Bussemaker, citată de 20minutes.fr. 

Aflate de un secol în proprietatea aripii franceze a familiei Rothschild, cele două tablouri ale artistului olandez (1606-1669), pictate în 1634, reprezintă doi fruntași ai societății, Marlen Soolmans și soția sa, Oopjen Coppit, în ajunul căsătoriei. Cele două opere au fost rar văzute de public până acum.

"Arta ne aparține în mod colectiv", spune Jet Bussemaker, care consideră că "nu ar fi deloc de dorit" ca pânzele să plece spre "o țară petrolieră bogată".

Guvernul urmează să finanțeze jumătate din prețul stabilit în urma negocierilor cu deținătorii tablourilor, iar Rijksmuseum din Amsterdam, care deține deja o bogată colecție de opere ale lui Rembrandt (printre care faimosul "Rond de noapte"), ar trebui să strângă și el 80 de milioane de euro. "Este o ocazie extraordinară să aducem picturile în Olanda și să le arătăm publicului olandez", a spus purtătorul de cuvânt al ministrului, Job Slok. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?