Oleksii Danilov: Rusia va trece printr-o rebeliune care o va destrăma. Care ar fi situația lui Kadîrov

Oleksii Danilov: Rusia va trece printr-o rebeliune care o va destrăma. Care ar fi situația lui Kadîrov

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, spune că nu va mai avea loc un marș spre Moscova după tiparul celui organizat de răposatul șef al Wagner Evgheni Prigojin, dar că o rebeliune este în curs de pregătire împotriva regimului Putin.

Oleksii Danilov FOTO Arhivă

În opinia lui Danilov, rebeliunea în curs de pregătire este „doar o chestiune de timp” și va duce la destrămarea Federației Ruse în cazul în care va avea succes.

„Procesele sunt în desfășurare. Kadîrov (dat grav bolnav de serviciile secrete ucrainene, n. red.) este unul dintre factorii care vor avea implicații asupra acestor procese”, a subliniat oficialul ucrainean de rang înalt.

Întrebat dacă partenerii internaționali sunt pregătiți pentru destrămarea Rusiei, Danilov a răspuns: „Mulți sunt conștienți, dar unii cred că acest proces poate fi ținut sub control și se pot face lucruri care nu vor permite destrămarea Rusiei. Pot să spun că nu se poate influența acest lucru, Rusia va fi nevoită să se fragmenteze, iar aceasta se va întâmpla neapărat în vremurile noastre. Și nicio forță nu poate opri (...) acest proces istoric”.

Potrivit lui Danilov, liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit. „Se știe foarte bine că (Ramzan, n. red.) Kadîrov are probleme de sănătate. Ba mai mult, există o astfel de presupunere că a fost otrăvit, otrăvit în mod repetat, ceea ce i-a provocat anumite complicații la sistemul renal”, a declarat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

În ceea ce privește videoclipul în care Kadîrov susține că se simte bine și că „ploaia este revigorantă”, Danilov nu exclude să fi fost filmat cu mult înainte de difuzarea lui.

Oficialul ucrainean de rang înalt sugerează totodată că situația liderului cecen derivă din luptele dintre diferite grupuri de putere din Rusia.

„Vom vedea cum va evolua situația lui Kadîrov. Dar nu m-aș grăbi (privind anunțul morții sale, n. red.), pentru că o persoană poate fi în comă o săptămână, o lună, o jumătate de an sau mai mult”, a declarat Danilov, citat de Ukrainska Pravda.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?