Olguța Vasilescu îl contrazice pe Pîslaru: Legea salarizării ar crește cheltuielile cu 2,4 miliarde €
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că structurile asociative ale reprezentanților administrației locale, inclusiv Asociația Municipiilor din România (AMR), condusă de social-democrata Lia Olguța Vasilescu, au solicitat ferm menținerea sporului de 40% pentru atragerea de fonduri europene, considerând-o o "linie roșie" pentru primari.
Olguța Vasilescu îl acuză pe Pîslaru de propagandă
Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și președinta Asociației Municipiilor din România, a reacționat vehement, acuzându-l pe Dragoș Pîslaru de propagandă. Prin intermediul unei postări pe Facebook, aceasta a detaliat motivele pentru care a propus menținerea sporului de 40%.
Potrivit lui Vasilescu, Asociația Municipiilor din România a analizat "varianta Pâslaru" și a identificat mai multe erori, solicitând public rectificarea acestora într-o conferință de presă susținută pe 3 iunie 2026. Declarațiile sale de atunci, subliniază Vasilescu, sunt disponibile online.
1. Prima constatare a fost că la primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene sporul de 40 la sută pentru absorbția de fonduri europene scade la 20 la sută, dar la restul angajaților din primării și consiliile județene rămâne la 40 la sută. Rezultatul? Angajații din primării și consilii județene ar avea veniturile mai mari decât ale conducătorului instituției, căruia îi scade venitul. Vi se par mari veniturile primarilor? Închipuiți-vă că pe Legea Pâslaru funcționarii publici subordonați acestora le depășesc... Și am mai spus că fie sunt 20 la sută la toți, fie sunt 40 la sută la toți!
2. O altă greșeală constatată a fost că s-a scos "frâna" de la administrația publică locală. În legea 153/2017 există un text care prevede ca niciun angajat din administrația publică locală nu poate avea venitul mai mare decât viceprimarul/vicepreședintele CJ. De ce am introdus chiar eu asta în legislația din 2017? Pentru că veneam din funcția de primar și semnam lunar statele de plată unde majoritatea funcționarilor din primărie aveau salariul mai mare ca primarul, uneori chiar triplu. O prostie, evident! Așadar, am solicitat la discuții să se mențină această prevedere sau "frână", ca să nu ajungem iarăși în situația de a avea dezechilibre majore în salarizare.
3. I-am demonstrat ministrului Pâslaru, cu cifre, că "reforma" lor de a introduce coeficienți identici la administrația locală CREȘTE salariile în loc să le scadă și că aceste CREȘTERI se duc direct în deficit. Și am întrebat și eu cam ce reformă e asta în care în loc să câștigi 770 de milioane de euro pierzi TRIPLU, anual?. Înțeleg că domnului Pâslaru îi este din ce în ce mai greu să explice o lege a salarizării proastă, care adâncește inechitățile și creează dezechilibre majore, dar a ieși din corzi arătând cu degetul spre mine sau asociație nu îl disculpă de greșelile pe care le-a făcut singur, fiindcă legea lăsată de Florin Manole în minister era diferită și, incomparabil, mai bună! Spre deosebire de alți oameni politici, mie nu mi-a fost niciodată teamă să merg la tv și să explic fiecare decizie luată, fără să caut țapi ispășitori acolo unde nu e cazul! Mai mult, am văzut atâția ca Dragoș Pâslaru în politică, încât nu aș face vreo înțelegere cu ei fără să o pot argumenta public, la orice post tv.
Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook
În concluzie, Olguța Vasilescu a afirmat că varianta propusă de ministrul Pîslaru este "proastă" și, dacă ar fi aplicată, ar genera o creștere anuală a cheltuielilor de salarizare cu 2,4 miliarde de euro, ducând la o adâncire proporțională a deficitului.
Pe de altă parte, Dragoș Pîslaru a insistat asupra faptului că solicitarea de a menține sporul de 40% a venit explicit din partea autorităților publice locale. „Vă pot confirma că a fost o solicitare expresă din partea structurilor asociative ale autorităților publice locale ca să nu se schimbe statutul pe care îl au legat de sporuri de fonduri europene de 40%. Deci practic dumnealor au cerut în mod explicit, în consultări, să rămână acest spor de 40%, doamna preşedinte Olguţa Vasilescu a avut atunci acea discuţie în numele AMR în care a precizat foarte clar că acesta este o linie roşie pentru municipiile din România”, a declarat ministrul demis al Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, conform News.ro.
Ministrul a clarificat, de asemenea, că sporul nu se va aplica și demnitarilor de la nivel central, precum secretarii de stat sau miniștrii. „Nu se pune problema ca secretarii de stat sau miniștrii să beneficieze de acest spor. Rămân lucrurile exact cum au fost şi până acum, primarii beneficiază, demnitarii administrației centrale nu”, a adăugat Dragoș Pîslaru.
Contextual, proiectul inițial propus de guvern prevedea că președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și primarii și viceprimarii care implementează proiecte finanțate din fonduri europene puteau beneficia de un spor de până la 20% din indemnizația lunară, în limita bugetului aprobat.
Grila de salarizare propusă prin proiectul Legii salarizării unitare introduce majorări etapizate și pentru funcțiile de demnitate publică numite. Membrii Guvernului, conducerea unor instituții importante ale statului, prefecții și ceilalți demnitari nu vor atinge direct coeficienții finali prevăzuți în grilă, ci vor beneficia de majorări progresive până în anul 2031.
Explorează subiectele:

