Olt: Activitatea secţiei de Medicină internă a Spitalului Balş, suspendată 7 zile; o asistentă cu COVID-19 a decedat

Activitatea din Secţia Medicină internă a Spitalului Orăşenesc Balş, unde erau îngrijiţi şi pacienţi cu COVID-19, a fost suspendată pentru o săptămână, după ce şapte angajaţi din această secţie au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, iar una dintre asistentele infectate a murit, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Carmen Daniela Grigoriu.

"În spital sunt şapte angajaţi infectaţi, toţi de la Secţia medicală, asistenţi şi infirmieri. De astăzi am obţinut de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru o săptămână, suspendarea activităţii secţiei Medicină inernă, unde au fost trataţi pacienţii COVID. Se face dezinfecţie completă şi nu se mai internează nimic", a precizat Grigoriu.

În această secţie erau internaţi 11 pacienţi, dintre care trei au fost transferaţi către alte unităţi medicale şi opt vor fi externaţi cu izolare la domiciliu şi monitorizare prin medicul de familie.

În perioada în care activitatea Secţiei medicale de la Spitalul Balş va fi suspendată, pacienţii care vor necesita internare în această secţie vor fi direcţionaţi către alte spitale din zonă.

Luni dimineaţa, o asistentă de 47 de ani de la Spitalul Balş, care lucra în Secţia Medicină internă, a decedat la Spitalul Municipal Caracal. Un alt angajat din aceeaşi secţie, de asemenea testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, o infirmieră, este la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

În judeţul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 3.145 de cazuri de COVID-19, luni fiind raportate 38 de cazuri noi de îmbolnăvire. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii