Olt: Ambulanţierii din Corabia rămân sub control judiciar, dar pot părăsi localitatea de domiciliu

Olt: Ambulanţierii din Corabia rămân sub control judiciar, dar pot părăsi localitatea de domiciliu

Cei 13 ambulanţieri din Corabia, inculpaţi în dosarul sustragerii de combustibil din autosanitare, rămân sub control judiciar, după ce Judecătoria Corabia a respins luni, printr-o hotărâre definitivă, cererea de revocare a măsurii preventive dispusă de procuror.

Potrivit soluţiei pronunţată de magistraţii de la Judecătoria Corabia, au fost modificate condiţiile controlului judiciar, în sensul că inculpaţii pot părăsi localitatea de domiciliu dar fără să iasă din ţară.

"Judecătoria Corabia (...) respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpaţii S.G.G., M.V., M.G, V.M, M.D., C.V.F, C.M, D.S., D.I, D.M., , D.F., C.D. şi G.M. (...) modifică conţinutul obligaţiei stabilită în sarcina inculpaţilor (...) prin Ordonanţa din data de 04.12.2018 dată în dosarul nr.546/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia prin care s-a luat faţă de aceştia măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în sensul înlocuirii obligaţiei (...) de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu cu obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului care a dispus măsura preventivă", se arată în soluţia Judecătoriei Corabia.

Ambulanţierii din Corabia au fost puşi săptămâna trecută sub control judiciar, ei fiind cercetaţi pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi uz de fals.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, "în actul de inculpare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: în perioada 2015-2018, inculpaţii, în calitate de angajaţi în funcţia de conducători auto ai ambulanţelor de la Staţia de Ambulanţă Corabia, şi-au însuşit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităţilor de carburant însuşite au întocmit foi de parcurs conţinând date ce nu corespund realităţii". AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință