Olt: Încă doi agenţi de pază sub control judiciar în cauza privind un scandal din Caracal

Numărul agenţilor de pază şi securitate plasaţi sub control judiciar în dosarul privind scandalul produs în Caracal în noaptea de 24 octombrie a ajuns la cinci, după ce procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal au dispus această măsură faţă de alte două persoane angajate la firma de pază şi bănuite că au fost implicate în conflict.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, în continuarea cercetărilor şi a administrării probatoriului în cauză, pe 28 octombrie anchetatorii au plasat sub control judiciar încă doi bărbaţi, cu vârste de 34 şi 36 de ani, ambii angajaţi ai firmei de pază unde lucrează şi primii trei agenţi de securitate faţă de care a fost luată măsura controlului judiciar.

"În continuarea cercetărilor efectuate în dosarul penal deschis cu privire la conflictul din noaptea de 24 octombrie de pe raza municipiului Caracal şi a administrării probatoriului în cauză, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 28 octombrie, încă doi bărbaţi, cu vârstele de 34 şi 36 de ani, din municipiul Caracal, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile", a spus Grigorescu.

În afara celor cinci angajaţi ai firmei de pază şi securitate, în dosar mai este sub control judiciar şi un alt bărbat, care, de asemenea, a fost implicat în conflict.

IPJ Olt a anulat anul acesta licenţa firmei de pază respective, însă măsura a fost contestată în instanţă.

Mai multe persoane, printre care şi angajaţi ai unei firme de pază, au fost implicate, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, la Caracal, într-un conflict , în urma căruia un copil şi trei adulţi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internare.

Dosarul, în care se fac cercetări pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea de obiecte periculoase, este instrumentat de Poliţia Municipiului Caracal şi, la finalizarea cercetărilor, urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propunerile legale. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția