Olt: Magazia cu bunuri confiscate a Vămii Slatina a fost spartă; lipsesc ţigări de contrabandă de 970.000 lei

Ţigări de contrabandă în valoare de 970.000 lei au fost sustrase dintr-o magazie a Biroului Vamal Slatina, după ce spaţiul în cauză a fost spart de persoane necunoscute în noaptea de 1 decembrie, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei Regionale a Vămilor Craiova, Dumitru Olteanu.

Potrivit acestuia, este în curs o anchetă penală la finalul căreia va avea loc şi o anchetă administrativă. Ţigările furate de la Biroul Vamal au fost indisponibilizate în ziua de 5 octombrie, provenind dintr-un TIR răsturnat în comuna Coloneşti, condus de un bărbat din Serbia. În automarfar, care potrivit documentelor transporta detergent dinspre Belarus spre Serbia, au fost găsite ascunse în cutii de detergent 145 de baxuri de ţigări de contrabandă.

Olteanu a menţionat că Vama Slatina are asigurată pază de către o firmă specializată, iar agentul care îşi desfăşura activitatea acolo în noaptea de 1 decembrie a sesizat zgomote şi lătrat de câini în zona magaziei cu bunuri confiscate, în jurul orei 2,30. Agentul de pază ar fi observat că era o uşă forţată la magazie şi a sesizat Poliţia.

"În ziua de 01.12.2018, în jurul orei 2,45, persoane necunoscute, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns într-un depozit amplasat în incinta Biroului Vamal Olt şi prin forţarea sistemului de asigurare a uşii, au sustras 31 de baxuri de ţigări pe care ulterior le-au abandonat lângă gardul despărţitor al unităţii. Lucrătorii din cadrul Biroului Vamal Olt au sesizat ulterior că din incinta depozitului lipsesc un număr de 145 de baxuri de ţigări. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

În depozitul Vămii Slatina erau peste opt milioane de ţigări.

Dumitru Olteanu a precizat, totodată, că până acum nu a mai fost vreun alt caz în care să fie spart un depozit al instituţiei şi să fie furate bunurile din interior. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker