Oman: Haitham bin Tariq, vărul defunctului sultan Qaboos, este noul suveran

Haitham bin Tariq al-Said, vărul sultanului Qaboos bin Said al-Said, decedat vineri, a depus sâmbătă jurământul în calitate de nou suveran al Omanului, a anunţat guvernul de la Muscat, potrivit AFP.

''Haitham bin Tariq a depus jurământul calitate de nou suveran (...) după o reuniune a familiei regale care a validat alegerea (unui succesor făcută de defunctul) sultan'', a comunicat guvernul pe Twitter.

Comentatorul televiziunii publice a precizat că familia regală a decis să deschidă scrisoarea în care sultanul Qaboos şi-a desemnat succesorul.

Conform Constituţiei Omanului, familia regală putea ca, în termen de trei zile de la vacantarea tronului, să-l aleagă ea însăşi pe succesor.

Sultanul Qaboos al Omanului a decedat vineri, la vârsta de 79 de ani şi după aproape o jumătate de secol de domnie.

Susţinut de Occident, Qaboos a guvernat acest stat din Golful Persic încă din 1970, când a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fără vărsare de sânge, cu ajutorul fostei puteri coloniale a Omanului, Marea Britanie.

Noul suveran Haitham bin Tariq, în vârstă de 65 de ani, un pasionat de sport, a fost subsecretar de stat în Ministerul de Externe, după care a devenit ministru al patrimoniului şi culturii la mijlocul anilor 1990. În deceniu anterior fusese primul conducător al Federaţiei de fotbal din Oman. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR