OMS cere Ucrainei să distrugă agenţii patogeni de mare risc pentru a preveni potenţiale scurgeri

În timp Rusia continuă invazia asupra Ucrainei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ''recomandat insistent'' Ministerului ucrainean al Sănătăţii să distrugă în siguranţă ''agenţii patogeni de mare risc'' care ar putea exista în laboratoarele din Ucraina, pentru a preveni ''orice potenţiale scurgeri''.

Recomandarea OMS a fost anunţată prima dată de Reuters şi este confirmată vineri de ediţia online a postului CNN, care menţionează un email de răspuns primit din partea acestei organizaţii.

La fel ca alte ţări, Ucraina efectuează cercetări pe agenţi patogeni pentru a le înţelege mai bine biologia, modul în care se răspândesc şi provoacă boli la oameni.

''Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează biosecuritatea laboratoarelor, de exemplu prevenirea eliberării accidentale sau deliberate a agenţilor patogeni. Ca parte a acestei activităţi, OMS a recomandat cu tărie Ministerului ucrainean al Sănătăţii şi altor organisme responsabile să distrugă agenţii patogeni de mare risc, pentru a preveni potenţiale scurgeri'', a transmis către postul CNN purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Recomandarea OMS nu are legătură cu acuzaţiile Rusiei despre încercări ale Ucrainei de a crea arme biologice cu ajutorul SUA, acuzaţii dezminţite de Kiev şi Washington.

Moscova a cerut vineri o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU asupra ''activităţilor militare biologice ale SUA pe teritoriul Ucrainei''. Guvernul rus a susţinut că armata sa a descoperit în Ucraina urme ale unei ''eliminări de urgenţă'' a urmelor unor astfel de activităţi şi care oferă indicii asupra existenţei unui presupus program militar biologic dezvoltat în Ucraina şi finanţat, potrivit Moscovei, de către SUA, relatează agenţia EFE. În replică, Washingtonul a acuzat Moscova că ea ar pune la cale folosirea unor arme chimice sau biologice în Ucraina.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …