Omul de afaceri turc Abdullah Atas, care a accidentat mortal un polițist, condamnat la 23 ani închisoare

Abdullah Atas, omul de afaceri turc care l-a accidentat în 2015 pe polițistul Gheorghe Ionescu, decedat ulterior din cauza rănilor, a fost condamnat joi de Tribunalul București la 23 de ani și șase luni închisoare pentru omor calificat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 2 august 2015, în jurul orei 03,30, în zona intersecției străzii Nicolae Caramfil cu Șoseaua Pipera, polițistul Gheorghe Ionescu se afla împreună cu alți agenți de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Polițistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească mașina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu a accelerat și l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanță de aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe șosea la 10 metri.

Procurorii susțin că Abdullah Atas a consumat băuturi alcoolice într-un club, iar în momentul în care conducea avea în sânge o îmbibație alcoolică teoretică de aproximativ 1,95 — 2,00 g?.

Abdullah Atas și-a continuat deplasarea aproximativ 2,8 km, iar la intersecția Șos. Pipera — Șos. București Nord a pierdut controlul autovehiculului și a părăsit spațiul carosabil, fiind proiectat în gardul ce împrejmuia un imobil.

După accident, polițistul a fost dus la spital și supus unor intervenții chirurgicale, însă el a decedat la 21 august 2015.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

4 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”

5 „E libertate aici” / Cei doi români arestați de FSB și „dezbrăcați la piele” au lăudat Rusia în zeci de ore de filmări