OMV: Producţia de gaze în Marea Neagră va începe cel mai devreme peste cinci ani

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră joacă un rol central în strategia grupului austriac OMV, a declarat vineri directorul general, Alfred Stern, într-un interviu pentru agenţia de presă APA.

Potrivit lui Stern, compania OMV Petrom lucrează la acest proiect de mai mulţi ani şi recent a fost amendată Legea offshore.


"Principalul aspect este regimul fiscal pentru producţia offshore de petrol şi gaze în Marea Neagră. Acest lucru este important pentru ca proiectul să fie unul viabil economic", a spus Alfred Stern.

În prezent, actul normativ privind amendarea Legii offshore a fost trimis spre analiză Parlamentului. După ce legea va intra în vigoare, va dura între 9 şi 12 luni pentru luarea unei decizii finale de investiţii. Şeful OMV estimează că va fi nevoie de un volum de investiţii de "mai puţin de două miliarde de euro".

Abia patru ani mai târziu va putea demara producţia de gaze în Marea Neagră. Alfred Stern a explicat că în viitor Austria nu va putea să înlocuiască gazele ruseşti cu viitoarea producţie din Marea Neagră pentru că acest gaze vor fi necesare în primul rând în România şi Europa de Sud-Est.

Partenerul OMV în proiectul Neptun Deep este grupul american Exxon, care negociază cu Romgaz vânzarea participaţiei sale de 50%. Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, a anunţat vineri că, săptămâna viitoare, va fi semnat contractul dintre Romgaz şi Exxon pentru preluarea participaţiei americane în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

2 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...