ONRC: 80.181 de firme au fost radiate anul trecut, în scădere cu 2,57%

Numărul firmelor radiate a scăzut anul trecut cu 2,57%, comparativ cu 2017, ajungând la 80.181 firme, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 13.034 de firme (cu 3,27% mai puţine 2017) şi în judeţele Cluj - 4.024 (plus 11,72%), Timiş - 3.178 (minus 0,38%) şi Iaşi - 3.137 (minus 15,67%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Covasna, respectiv 595, în scădere cu 12,63% faţă de anul anterior, Ialomiţa - 606 (plus 5,03%) şi Călăraşi - 611 (minus 27,95%).

Creşterea cea mai semnificativă a numărului de radieri s-a consemnat în judeţele Giurgiu, de 32,01%, Dâmboviţa, de 28,27%, şi Ilfov, de 22,01%.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 22.520 (plus 5,29% raportat la 2017), agricultură, silvicultură şi pescuit - 8.434 (plus 24,32%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 6.647 (minus 0,15%) şi construcţii - 6.578 (plus 0,60%).

În luna decembrie 2018 au fost radiate 7.093 de firme, cele mai multe în Bucureşti - 1.295 şi în judeţele Cluj - 556 şi Ilfov - 311. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Așa o fi?

4 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”