ONU acuză Marea Britanie de adoptarea unei legi privind migrația care încalcă dreptul internațional

Noua lege britanică privind imigraţia, ce prevede împiedicarea migranţilor sosiţi ilegal în Regatul Unit să solicite azil, este contrară dreptului internaţional, spun reprezentanții Organizației Națiunilor Unite.

Premierul britanic Rishi Sunak FOTO EPA-EFE

Premierul britanic Rishi Sunak FOTO EPA-EFE

Legea, votată de parlamentul britanic în noaptea de luni spre marţi, „este în contradicţie'' cu obligaţiile Regatului Unit cu privire la dreptul internaţional referitor la drepturile omului şi la refugiaţi, au afirmat Volker Türk şi Filippo Grandi, şefii agenţiilor ONU specializate pe aceste două domenii.

Legea privind imigrația este un pas important pentru premierul conservator Rishi Sunak, care şi-a fixat ca prioritate să combată imigraţia ilegală . Actul normativ urmează să fie validat de regele Charles al III-lea.

Potrivit lui Volker Türk şi Filippo Grandi, șefii agențiilor ONU specializate pe drepturile omului și refugiați, legea va avea „consecinţe profunde pentru persoanele ce au nevoie de protecţie internaţională''. ONU se teme că mii de persoane vor rămâne pe termen nedeterminat în Regatul Unit în situaţii juridice precare.

Împiedică migranții ilegali să ceară azil

„De decenii, Regatul Unit oferă refugiu celor aflaţi în nevoie, conform obligaţiilor sale internaţionale'', dar noua legislaţie „erodează considerabil cadrul juridic care a protejat atât de multe persoane, expunând refugiaţii unor riscuri grave, cu încălcarea dreptului internaţional'', susține Grandi.

Oficialul ONU cere guvernului britanic „să-şi reînnoiască angajamentul în favoarea drepturilor omului anulând această lege şi având grijă ca drepturile tuturor migranţilor, refugiaţilor şi solicitanţilor de azil să fie respectate, protejate şi aplicate, fără discriminare''.

Legea controversată, care a suscitat numeroase critici în Regatul Unit şi din partea organizaţiilor internaţionale, împiedică migranţii sosiţi ilegal pe teritoriul britanic să ceară azil în această ţară.

Guvernul de la Londra doreşte ca tot mai mulţi migranţi ilegali, plasaţi în detenţie, să fie expulzaţi rapid fie către ţările lor de origine, fie către ţări terţe, precum Rwanda.

Regatul Unit a încheiat anul trecut un acord cu Rwanda pentru a trimite în ţara africană mii de migranţi aflaţi în situaţie ilegală, dar nicio expulzare nu a avut loc deocamdată.

Un prim zbor, prevăzut pentru iunie 2022, a fost anulat după o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …