Oprea (PNL): În Senat, în curând pe ecrane, secretul zilei ''Z'': Sperăm ca grupurile de forță să fie inversate

Liderul senatorilor fostului PDL, Dumitru Oprea, a anunțat duminică, la Palatul Parlamentului, că în curând, la Senat, se apropie ziua ''Z'', în care speră ca grupurile de forță din această cameră "să fie inversate", adăugând că liberalii au suficiente voturi ca să ajungă majoritari.

"Vă anunț că, în Senat, în curând pe ecrane, secretul zilei 'Z'. Ziua în care sperăm ca, în Senatul României, grupurile de forță să fie inversate, dar mai multe detalii fac parte din surpriza ce v-o oferă PNL", a spus Oprea, duminică, după Reuniunea grupurilor parlamentare ale noului PNL.

El nu a dorit să detalieze ce înseamnă ziua "Z".

"Am spus că este o informație clasificată la nivel de partid. Nu pot să dau niciun detaliu fiindcă ar dispărea efectul surpriză și am ajuta pe unii care, deocamdată, pe Valea Prahovei au discutat de toate, mai puțin ce soartă au ei în viitorul apropiat", a spus Oprea.

Întrebat pe câte voturi se bazează, înaintea sesiunii parlamentare de la Senat, în plus față de ceea ce au grupurile PNL, el a spus: "Suficiente încât să devenim majoritari".

La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban a spus că inițierea demersului va fi făcută în momentul în care liberalii vor avea garanția 100% că au majoritate parlamentară în Senat.

Întrebat dacă Vasile Blaga ar fi un președinte potrivit pentru Senat, Dumitru Oprea a răspuns : "Dar aveți ceva de contestat cât a fost președinte ? Domnul Blaga a fost președinte al Senatului. A fost îndepărtat știți cum (...) ". AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români