Oprescu a mulțumit când i-a fost înmânată mita pentru lucrările de la palatul Mogoșoaia ( motivarea arestării)

Sorin Oprescu a mulțumit când i-a fost înmânată suma de 25.000 de euro și i s-a precizat că este pentru lucrări efectuate la Palatul Mogoșoaia, ceea ce demonstrează că el cunoștea proveniența ilicită a banilor, potrivit motivării arestării preventive a primarului Capitalei decisă de Tribunalul București. Schimbul de replici dintre primar și cel care i-a înmânat suma de bani apare în interceptările de la dosar, conform aceleiași surse.

"Că inculpatul cunoștea proveniența ilicită a sumei de bani primită, rezultă în mod clar din conținutul dialogului purtat cu Popa Bogdan Cornel, în locuința sa, când imediat după remiterea banilor, spunându-i-se '25 de la Mogoșoaia', reacția inculpatului a fost aceea de a spune 'Da, da, da! Mulțam!' (...). Întrebat cu privire la acest aspect, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a declarat în fața judecătorului că nu a auzit particula 'Mogoșoaia', întrucât la acel moment îl conducea spre ieșire pe doctorul (...), care venise în vizită", se arată în motivare.

Explicația dată de Sorin Oprescu nu a fost considerată credibilă de instanță, care a apreciat că "informația primită de la denunțător: '25 de la Mogoșoaia' nu este deloc amplă, iar fraza este extrem de scurtă, pentru a putea fi asimilată în întregime, cu foarte multă ușurință".

În plus, instanța a constatat că din probele de la dosar rezultă că Bogdan Popa a rostit acea frază în timp ce îi înmâna lui Oprescu punga de cadouri în care se afla suma de bani, iar răspunsul inculpatului 'Da, da, da! Mulțam!' a venit cu promptitudine. De asemenea, s-a constatat că o vizită a doctorului despre care vorbea inculpatul nu a avut loc în acea seară.

Pe 7 septembrie, magistrații Tribunalului București au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Măsura a fost contestată la Curtea de Apel București, care pe 14 septembrie a confirmat decizia primei instanțe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea