Oprișan a mai primit un împrumut de 1 milion de euro de la mama sa. La cât ajung datoriile

Oprișan a mai primit un împrumut de 1 milion de euro de la mama sa. La cât ajung datoriile

Marian Oprișan, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, a primit încă un împrumut de aproximativ un milion de euro de la mama sa. Datoriile către acestea sunt în total de 1,5 milioane de euro, potrivit Digi24.

Marian Oprișan, vicepreședinte al CJ Vrancea FOTO: Arhivă

Baronul de Vrancea îi datorează mamei sale, Lucia Gherade, echivalentul sumei de 1,5 milioane de euro. Sursa citată arată că în ultima declarație de avere, Oprișan a notat patru împrumuturi de la mama sa, ultimul chiar în 2023, de 960.000 de euro, cu scadență în 2030.

Marian Oprișan mai are un împrumut de la mama sa în anul 2018 de 51.466 de euro, altul în 2020 ( 1.175.450 de lei - 236.784,01 euro) și altul în 2021 de 1.273.000 de lei, adică 256.434,60 de euro.

Mai mult decât atât, în declarația de avere Marian Oprișan a trecut pe numele său și al soției un teren și o casă în comuna Bolotești din județul Vrancea, potrivit sursei citate.

G4 Media a precizat în trecut că baronul de Vrancea a achiziționat o casă de la mama sa cu suma de 300.000 de euro, însă suma nu apare în declarația actuală de avere.

Scandal între Oprișan și Simion

Fostul lider al Consiliului Județean Vrancea a anunțat că va depune plângere penală împotriva liderului AUR pentru incitare la ură și violență, după ce George Simion s-a plimbat în fața casei sale despre care a spus că valorează 3 milioane de euro.

Fostul baron de Vrancea a precizat că îi va solicita în instanță liderului AUR diferența dintre 3 milioane de euro și 375.000 de euro, cât susține că ar valora proprietatea pe care o deține.

Marian Oprișan a explicat că averile pot fi confiscate dacă acestea sunt rezultatul unor infracțiuni, iar o decizie Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale pentru proprietățile familiei sale dovedește „nevinovăția mea și al vreunul membru al familiei mele”.

Acesta a adăugat că averea sa și a familiei sale este verificată permanent de către ANI: „Suntem cetățeni onești, curați ca lacrima, nu am furat niciodată nimic și am plătit taxe și impozite statului român la zi”.

Liderul AUR a cerut, la finalul lunii martie, pe Facebook, confiscarea averilor nejustificate. George Simion s-a plimbat prin fața proprietății lui Marian Oprișan din Vrancea, pe care îl acuză că a furat bani pentru a-și construi

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?