Opt manageri şi funcţionari publici, în stare de incompatibilitate şi conflict de interese

Opt manageri şi funcţionari publici, în stare de incompatibilitate şi conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt șefi de instituții şi funcţionari publici.

Agenția Națională de Integritate

Potrivit unui comunicat, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt persoane.

Astfel, Toma Viorel, fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului,este acuzat de conflict de interese administrativ. În această funcție, Toma Viorel ar fi semnat mai multe documente aferente procesului de vacantare a postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, post pe care a fost transferat în aceeași zi, încălcând astfel prevederile art. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003.

Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Toma Viorel a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât a semnat o serie de documente ce au creat un folos material pentru acesta, prin faptul că a efectuat demersurile necesare în vederea ocupării funcției de auditor în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului după data încetării funcției de demnitate publică, precum și beneficierii de drepturile salariale aferente acestei funcții.

În stare de incompatibilitate s-ar fi aflat Petru Șușca, fost Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, pentru perioada 28 noiembrie 2018 – 28 iunie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și funcția de președinte al unei asociații.

De asemenea, în stare se incompatibilitate s-ar fi aflat și Mariana Păcurar, șef secție al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Din 1 august 2019 exercită simultan cu funcția de șef secție al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și pe cea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.

„Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Păcurar Mariana a infracţiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese depuse în perioada exercitării funcției publice, veniturile obținute de la mai multe entități juridice și respectiv, funcția de administrator la societatea comercială”.

Și managerul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați, Niță Teodor, este vizat de o sesizare la parchet.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către NIȚĂ TEODOR a infracţiunii de folosirea funcției pentrufavorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de manager al teatrului a semnat, avizat și aprobat o serie de documente ce au avut ca efect angajarea soției acestuia în cadrul aceleiași instituții, acesta obținând venituri în perioada martie 2018 – iulie 2019 în valoare de 62.110 lei”, anunță ANI.

S-au mai aflat în conflict de interese sau incompatibilitate Raicu Filip, arhitect șef în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, Vasile Mari, funcționar public în carul Primăriei Comunei Dragoș Vodă, județul Călărași, Filimon Dan, fost Șef birou Impozite și Taxe Locale în cadrul Primăriei orașului Panciu, județul Vrancea și Chiribău Constantin Dudu, agent de poliție în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…