Opt migranți de origine asiatică prinși în timp ce escaladau gardul de protecție de la PTF Calafat

Opt migranți de origine asiatică prinși în timp ce escaladau gardul de protecție de la PTF Calafat

Opt migranți de origine asiatică au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în România prin escaladarea gardului de protecție din zona administrativă a PTF Calafat, se arată într-un comunicat de presă al IGPF emis vineri.

'Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu-SPF Calafat au descoperit trei chinezi, doi pakistanezi, doi afgani și un indian, care au încercat să intre ilegal în Romania, evitând efectuarea controlului din Punctul de Frontieră Calafat. În data de 12 ianuarie 2017, în jurul orei 22,30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au observat, pe sensul intrare în țară, două autoturisme care au oprit la aproximativ două sute de metri de tonetele de control, înainte de efectuarea formalităților de frontieră și din care au coborât mai multe persoane.

Ulterior, acestea au escaladat gardul de protecție din zona administrativă a PTF Calafat, încercând să evite efectuarea controlului de frontieră', se arată în comunicatul de presă.

Imediat, polițiștii de frontieră doljeni, cu sprijinul Poliției Municipiului Calafat, au declanșat o acțiune specifică în urma căreia au reținut, în apropierea zonei de frontieră, "cele opt persoane care au escaladat gardul de protecție".

În același timp, cele două autoturisme, la volanul cărora se aflau Avtar C., în vârstă de 33 de ani, cetățean indian cu rezidență în Italia și Adrian D., în vârstă de 53 de ani, cetățean italian, au fost oprite pentru cercetări în punctul de trecere a frontierei.

În urma cercetărilor preliminare a reieșit faptul că cele opt persoane au declarat că provin din China, Pakistan, Afganistan și India, au vârste cuprinse între 18 și 37 ani și nu posedă documente de identitate asupra lor. Bărbații au mai declarat că au plătit unor călăuze suma de 15 mii de Euro pentru a ajunge la Paris. Din cercetări a reieșit faptul că aceștia au plecat în urmă cu aproximativ o lună din Turcia pe ruta Turcia — Bulgaria și intenționau să ajungă în Franța, ajutați de cei doi șoferi.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, migranții, autoturismele și călăuzele au fost predate Poliției de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

AGERPRES / (AS — autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro