Orange dezminte că intenţionează să vândă reţeaua sa fizică de telecomunicaţii

Orange nu intenţionează să vândă reţeaua sa fizică de telecomunicaţii, a anunţat marţi directorul financiar al grupului francez, Ramon Fernandez, transmite Reuters.

Publicaţia financiară Les Echos informase luni că Orange studiază vânzarea reţelei sale de linii subterane de 734.000 kilometri şi cei 15 milioane de stâlpi de telefon, posibil către un fond de infrastructură. Valoarea tranzacţiei este estimată la opt miliarde de euro.

"Nu există astfel de informaţii în acest dosar, care există doar în presă", a declarat Fernandez.

Cel mai mare operator francez de telecomunicaţii a anunţat marţi că profitul său a urcat cu 1% în primul trimestru din 2022, datorită creşterii ridicate a operaţiunilor sale din Africa şi Orientul Mijlociu, care a compensat declinul vânzărilor din Spania şi Franţa.

Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare, excluzând cheltuielile pentru chirii (EBITDA AL), a urcat la 2,62 miliarde de euro, în linie cu estimările analiştilor.

Veniturile au crescut cu 0,7% în primele trei luni din acest an, la 10,6 miliarde de euro.

Orange şi-a menţinut toate ţintele pentru 2022, inclusiv creşterea profitului cu 2,5% - 3%. De asemenea, în 2023, compania are ca obiectiv obţinerea unui flux de numerar organic din activităţile de telecomunicaţii de cel puţin 3,5 miliarde de euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker