Orban - majorare pensii cu 40% din septembrie: Banii sunt prevăzuţi, depinde cum evoluează economia

Premierul Ludovic Orban a declarat că sunt prevăzuţi bani la buget pentru majorarea pensiilor cu 40% din luna septembrie, dar nu este "100%" aplicarea acestei măsuri, deoarece "totul depinde de cum evoluează economia".

"Nu e 100% asta. Repet, banii sunt prevăzuţi, dar totul depinde de cum evoluează economia, dacă reuşim să asigurăm un trend economic solid, o creştere economică consolidată, să relansăm investiţiile, să îmbunătăţim colectarea. Se poate realiza lucrul respectiv, dar, repet, totul depinde de cum evoluează economia, totul depinde ca urmare a economiei, încasările bugetare, şi, mai ales, de perspective. Aici, în momentul în care iei o decizie să creşti un venit, un salariu, o pensie, alocaţii de copii şi alte categorii de venituri, astea sunt cheltuieli care sunt obligatorii după majorare pe toţi anii care vin, nu mai poţi să umbli la cheltuielile respective. Din cauza asta, trebuie să ai extrem de multă precauţie în ceea ce priveşte realizarea, luarea unor astfel de decizii", a explicat Orban, duminică, la Hotnews.

El a punctat că, de regulă, creşterile de venituri trebuie să fie legate de "nişte indicatori obiectivi". În opinia sa, PSD a făcut "varză" sistemul de pensii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR