Orban: Decizia CCR privind internările nu e prima care zădărniceşte eforturile Guvernului de a apăra viaţa cetăţenilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că sunt două consecinţe ale deciziei Curţii Constituţionale privind internarea obligatorie a pacienţilor cu COVID-19, iar recomandarea către toţi cetăţenii este să ţină cont de regulile fireşti şi nu de deciziile CCR până Guvernul va adopta proiectul de lege care va reglementa lucrurile.

"Prima consecinţă a deciziei CCR este că pacienţii pot fi externaţi la cerere, nu pot fi opriţi în cazul în care doresc să fie trataţi. A doua consecinţă este că nu mai putem aplica măsura carantinării, izolării la domiciliu. De exemplu, dacă un pacient vrea să iasă din spital, nu mai poate fi oprit, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR şi nici nu intră în izolare la domiciliu. Deci CCR a decis că o persoană infectată cu COVID-19 poate să circule liberă fără nicio măsură de restricţie, lipsind autorităţile de posibilitatea de a lua astfel de măsuri care sunt adoptate în toate statele europene", a afirmat Orban, într-un interviu difuzat de Digi 24.

Ludovic Orban a susţinut că "CCR nu e la prima decizie care zădărniceşte eforturile pentru a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor", el menţionând că între starea de urgenţă şi starea de alertă Curtea Constituţională a anulat toate amenzile şi a interzis autorităţilor statului să dea amenzi.

Premierul a anunţat că se lucrează la proiectul care va reglementa lucrurile şi care ar putea fi adoptat de Guvern săptămâna viitoare.

"Imediat ce am văzut decizia CCR, deja am structurat o lege. E o echipă comună a Ministerului Sănătăţii, Justiţiei şi Internelor, cu componenta de IGSU, care lucrează la un proiect de lege, care va intra cât mai repede cu putinţă. Convoc şedinţă de Guvern în momentul în care este gata proiectul, luni, cel târziu marţi, după părerea mea. Decizia CCR nu produce efecte până nu e publicată în Monitorul Oficial. Când va fi, va produce efecte. Recomandarea mea către cetăţeni este să respecte toate regulile. Cererea mea, recomandarea mea către toţi cetăţenii este să nu ţină cont de deciziile CCR, să acţioneze responsabil, aşa cum au acţionat până acum, (...) să ţină cont de regulile fireşti. (...) Managementul spitalului nu poate să împiedice o persoană internată cu COVID-19, care vrea să plece, iar noi nu putem lua măsura de izolare la domiciliu", a afirmat Ludovic Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Proastă creatură...

2 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

3 Răsturnare de situație? / „Iranul stă la pândă” / SUA pot confirma că au distrus mult mai puțin din arsenalul iranian de rachete decât spun public

4 „Estonia în 3 zile” / Rusia prezintă în detaliu la TV invadarea unui stat NATO

5 Procurorii militari au ridicat documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență / Ar fi fost ridicat și telefonul lui Raed Arafat, …