Orban despre pensiile speciale: Vom vedea motivaţia CCR şi vom reveni cu o modificare legislativă

Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că Guvernul va vedea care este motivaţia Curţii Constituţionale şi va reveni cu o modificare legislativă în ceea ce priveşte pensiile speciale.

"Proiectul care a trecut de Parlament este un proiect iniţiat de parlamentarii Partidului Naţional Liberal şi a fost votat, până la urmă, aproape în unanimitate de Parlament. Din păcate, din nou, Curtea Constituţională a decis că tăierea pensiilor speciale este neconstituţională. Vom vedea cu atenţie motivaţia Curţii Constituţionale şi vom reveni cu o modificare legislativă, care să ţină cont de observaţiile Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp, să readucă pensiile la un nivel cât mai apropiat de sistemul de calcul al pensiilor în baza principiului contributivităţii", a declarat Orban, la România TV.

El a adăugat că, "în mod normal, ei ar fi trebuit să se recuze, fiind doi dintre ei care au dublă pensie specială".

"În mod normal, ei ar fi trebuit să se recuze - nu poate cineva care este beneficiar al pensiei speciale, fie ca parlamentar, că sunt parlamentari care au pensie specială, fie oameni care au lucrat în justiţie şi care au pensie specială ca urmare a carierei în justiţie. Cred că sunt doi dintre ei care au dublă pensie specială. Aceştia sunt cei care au decis neconstituţionalitatea actului normativ. În ce ne priveşte, ăsta este un principiu al nostru, noi am acţionat în acest sens şi vom căuta o soluţie care să ţină cont, în mod evident, de decizia Curţii Constituţionale, dar în acelaşi timp să şi caute să facă dreptate printre pensionari", a adăugat premierul.

Orban a fost întrebat şi dacă ar fi o soluţie impozitarea acestor pensii.

"E şi asta o soluţie, deşi atunci când impozitezi, impozitezi un venit. Nu poţi să impozitezi un venit din pensie, dar să nu impozitezi venitul din dividende sau venitul din chirii, sau venitul din salariu. Poate fi... în ceea ce ne priveşte pe noi, noi suntem susţinătorii cotei unice de impozitare şi orice cedare la cota unică de impozitare poate să creeze consecinţe economice extrem de negative. Dacă vom vedea că nu există altă soluţie, cu siguranţă ne vom gândi şi la această soluţie de a putea echilibra pensiile printr-o impozitare suplimentară. Deşi noi, liberalii, când auzim de creşterea impozitelor, ne opunem din start", a mai răspuns premierul Ludovic Orban. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Verișoara lui Tătaru l-a impus ca administrator la Antibiotice SA, cu 2500 de Euro lunar, pe cumătrul ministru…

2 Citiți! Un singur cuvânt: Mafie!

3 Judecați voi / Justiției i-au trebuit 8 luni ca să stabilească cine rejudecă procesul familiei Cosma din Prahova…

4 Amănunte picante / Grupul de la Scroviștea / Ce s-a ales de oamenii lui Dragnea

5 „Un mafiot prins... cu raţa-n gură" / Ana Birchall, pe foc automat despre Iordache

recomandări

Te ia DNA: Ghita Sebastian, Teamnet, Hidrocanal

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I