Orban despre propunerea de comisar european: Dacă pe 4 noiembrie este învestirea Guvernului, avem timp

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, luni, că dacă Guvernul va fi învestit pe 4 noiembrie este destul timp pentru propunerea unui comisar european din partea României, menţionând că lucrurile sunt "în grafic".

"Formularea a fost (de la Comisia Europeană - n.r.) cât mai repede. (...) Pe de altă parte, ca urmare a posibilităţii prelungirii termenului la care să aibă loc ieşirea Marii Britanii cu trei luni de zile, în mod evident şi Marea Britanie, atât timp cât mai este membră a Uniunii Europene, va desemna un comisar european", a afirmat Orban, la Parlament, întrebat dacă mai suportă amânare propunerea de comisar european pe care trebuie să o facă România.

El a menţionat că, astfel, calendarul privind numirea noilor comisari europeni se va prelungi.

"Câştigăm timp. De asemenea, după cum bine ştiţi, deja există amânarea votului în plen pentru decembrie. Ca atare suntem în grafic. Dacă este pe 4 noiembrie învestirea Guvernului, avem timp", a spus Orban.

Premierul desemnat a precizat că după învestire va avea discuţii oficiale la Comisia Europeană. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR