Orban: În cazul încălcării sistematice a legilor de protecţie sanitară, să se poată suspenda activitatea agentului economic

Activitatea agentului economic care încalcă în mod sistematic măsurile de protecţie sanitară ar putea fi suspendată pe o perioadă de 15 zile, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

"Ştim foarte bine că se duceau, îi amendau şi după ce pleca Poliţia, continua petrecerea în foarte multe cluburi. Această soluţie pe care am gândit-o, o gândesc încă din perioada în care am constatat că - nu generalizez - au fost agenţi economici care, pur şi simplu, în mod deliberat au refuzat să respecte normele de protecţie a sănătăţii în pandemie. Pentru această categorie de agenţi este această măsură prin care să existe posibilitatea, în cazul încălcării sistematice a legilor de protecţie sanitară, să se poată suspenda pe o perioadă de 15 zile activitatea agentului economic respectiv", a precizat Orban.

El a adăugat că această măsură ar trebui luată după "două - trei abateri". AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR