Orban: PSD pândește un moment potrivit ca să decapiteze DNA

Orban: PSD pândește un moment potrivit ca să decapiteze DNA

Liderul grupului deputaților PNL, Ludovic Orban, susține că social-democrații, deși nu au luat decizia de a propune schimbarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, "pândesc" momentul potrivit pentru a "decapita" această instituție.

"Îi readuc aminte domnului Gabriel Oprea că parlamentarii UNPR au votat, alături de parlamentarii PSD, împotriva solicitării procurorului general și a DNA de începere a urmăririi penale atât împotriva senatorului Dan Șova, cât și a deputatului Victor Ponta. Îi reamintesc, totodată, că este aliat cu un partid politic — PSD, care sigur că nu a luat decizia de a propune schimbarea din funcție a doamnei Codruța Kovesi, dar asta își dorește și pândește un moment potrivit ca să decapiteze DNA. Eu nu pot să înțeleg cum este domnul Oprea și cu Justiția și, în același timp, e și cu domnul Ponta", a declarat Orban, joi, la Senat.

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat joi că ar susține-o "total" pe Laura Codruța Kovesi pentru un nou mandat la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) , întrucât aceasta a demonstrat că merită, iar lupta anticorupție a dus mult la întărirea statului român.

"Total. (...) Normal că o susțin. Nu uitați că a fost propusă și susținută și de Victor Ponta și de Cazanciuc și de mine. A demonstrat că merită acest lucru, chiar dacă îmi fac prieteni sau nu", a spus Oprea, la Adevărul, întrebat dacă ar susține-o pe Kovesi pentru un nou mandat la șefia DNA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret