Orban: Sfatul meu sincer către Arhiepiscopul Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor

Orban: Sfatul meu sincer către Arhiepiscopul Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor

Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat, joi, că în Constanţa nu se interzic slujbele religioase, dar se organizează în anumite condiţii, deoarece zona este carantinată.

"La Constanţa este o situaţie specială, pentru că municipiul Constanţa este în carantină. La propunerea DSP, cu avizul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a emis decizia de carantinare a Constanţei. În decizia de carantinare a Constanţei există şi o prevedere legată de regulile privitoare la desfăşurarea slujbelor, pelerinajelor. Nu se interzic slujbele. Ele se organizează în anumite condiţii, pentru că este zonă carantinată. Asta nu e o chestiune generală, ci este o măsură care a fost impusă într-o zonă carantinată, pentru că, din păcate, în Constanţa ne-am confruntat cu o creştere a numărului de cazuri şi autorităţile judeţene au considerat că este necesară această decizie de intrare în carantină", a explicat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

El l-a îndemnat pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, să susţină respectarea regulilor, deoarece acestea sunt impuse pentru a proteja sănătatea.

"Sfatul meu sincer către Înaltpreasfinţia Sa Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioşii să se roage sau să participe la pelerinaje sau alte activităţi, ci sunt făcute ca să apere sănătatea şi eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor", a spus Orban.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a transmis miercuri seară o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care susţine că măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 generează "abuzuri" împotriva clerului şi credincioşilor, deoarece aceştia sunt împiedicaţi să desfăşoare datinile bisericeşti.

Înaltul ierarh a atras atenţia că ar putea apărea o situaţie conflictuală în contextul împiedicării credincioşilor din toată ţara să ia parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin, organizat la praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei. Expert: „Ar fi ca un CASCO față de un RCA”

2 „Voiau să ne ia borcanul cu 9,5 lei și îl puneau pe raft cu 30 de lei” / Magiunul de Topoloveni, primul produs tradițional românesc recunoscut de UE, el…

3 Cine sunt cei 300 de securiști și colaboratori care au certificate și indemnizații de revoluționari

4 VIDEO Premierul Slovaciei ar fi fost împușcat cu un pistol cu bile. Primele imagini cu atacatorul

5 Crimă cu premeditare? / Un alt șofer român de TIR, lovit de un capac de canalizare aruncat de pe un pod, în Belgia, în același loc unde a murit Gheorghe…