Orban spune că, după anticipate, USR-PLUS şi PMP sunt posibili parteneri de guvernare

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, vineri seara, că după alegerile anticipate, dacă PNL nu va obţine suficiente mandate pentru a forma singur guvernul, partenerii vor fi, cel mai probabil, USR-PLUS şi PMP.

"Cei mai apropiaţi parteneri au fost USR şi PMP, ăsta este adevărul (...). Stând în Opoziţie, ne-am armonizat multe dintre punctele de vedere în diferitele poziţionări. Evident, nu toate punctele de vedere. Dar s-a creat o anumite unitate, să spunem, în acţiunea de Opoziţie", a spus Orban la TVR1, întrebat dacă după anticipate guvernarea va fi în triumviratul PNL-Alianţa USR PLUS-PMP.

Ludovic Orban a adăugat că, la nivel local, pot fi făcute şi alianţe electorale, dacă aşa vor decide organizaţiile din teritoriu, dar el personal nu susţine o astfel de idee.

"Noi facem sondaje de opinie în fiecare localitate şi în fiecare judeţ, pentru că avem doi, trei candidaţi pe care îi măsurăm. Evident, noi vrem să vedem şi agenda populaţiei, care sunt priorităţile din perspectiva populaţiei şi ne desemnăm candidaţii de primar în urma acestei cercetări sociologice. Asta nu înseamnă, de exemplu, că s-ar putea într-o localitate că e mai bine să se meargă într-o anumită formulă. Eu n-aş susţine. E o situaţie care se va decide în fiecare organizaţie locală", a afirmat Orban.

Acesta a mai spus că el crede că se va ajunge la alegeri anticipate şi a avansat ca posibile date 14, 21 sau 28 iunie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker