Oreste Teodorescu la Realitatea: Mircea Badea este fiu de informator al Securității

Oreste Teodorescu la Realitatea: Mircea Badea este fiu de informator al Securității. Fostul prieten al lui Mircea Badea a spus marți seară la, în direct, la Realitatea TV, în emisiunea lui Rareș Bogdan, că maimuțoiul de la Antena 3 este fiul de informator al Securității.

Informația a venit pe fondul discuției despre discursul delirant de la acel moment, în platoul Antena 3, al lui Badea împotriva luptătorilor anti-comuniști, în susținerea celor afirmate de Șerban Nicolae luni, în Parlament.

„E normal ca Badea să vorbească așa, să se manifeste așa, el este fiul unor informatori ai Securității. Îi rog pe foștii angajați de la teatru să iasă public să spună ce au îndurat”, a spus Oreste Teodorescu. 

Din câte se știe, singurul membru al familiei Badea care a lucrat la teatru este mama acestuia.

„Simplu de tot. A venit mama lui, cu care eram prieten, era ceva secretar literar la Teatrul Mic, și mi-a zis: Mihai, băiatu' meu a terminat facultatea și nu are serviciu. I-am zis, adu-l, bre, încoace.”, a declarat în 2012 Mihai Tatulici pentru  paginademedia.ro  povestind cum și-a început Mircea Badea cariera în televiziune.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet