Pacienţi evacuaţi după o alertă falsă cu fum la UPU Suceava

Mai mulţi pacienţi au fost evacuaţi, vineri seara, din zona de resuscitare a UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava după ce personalul ar fi sesizat miros de fum într-un salon, a informat purtătorul de cuvânt la ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit ISU Suceava, la faţa locului nu s-a identificat nicio sursă de fum.

''Este posibil ca mirosul să fi fost de la emanaţia ambulanţelor, care erau în număr mare în acel moment pe rampa UPU'', a spus Găleată.

El a precizat că militarii s-au deplasat la faţa locului cu patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM ŞI B2).

Împreună cu personalul tehnic responsabil de la locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienţi din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate probleme.

Pompierii au instruit personalul tehnic de la locul de muncă iar acesta va monitoriza îndeaproape zona respectivă, pentru a preîntâmpina eventuale situaţii de urgenţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR