Pandemia de coronavirus și marea ofensivă a Chinei împotriva Occidentului

Pandemia de coronavirus și marea ofensivă a Chinei împotriva Occidentului

China nu este acuzată doar că a încercat să ascundă date legate de epidemia de coronavirus, ci și că a răspândit informații false și a purtat campanii de dezinformare. Beijingul ar încerca – la fel ca și Rusia și Iranul – să profite de pandemie pentru a-și atinge anumite obiective politice și pentru a destabiliza Occidentul, scrie HotNews.ro.

Info pe scurt:
  • Conducerea de la Beijing a știut încă de pe 14 ianuarie că se confruntă cu o pandemie, dar a întârziat șase zile până să anunțe și populația – iar acele șase zile au fost în perioada în care începeau marile deplasări de oameni prilejuite de Anul Nou Chinezesc, ceea ce a facilitat răspândirea coronavirusului.
  • Mass- media pro-Kremlin poartă o adevărată campanie de apărare a Chinei. Unul din narative este că autoritățile de la Beijing ar fi victime ale dezinformării exact cum a fost Rusia când a fost acuzată, pe nedrept, de implicare în alegerile prezidențiale americane și de tentativa de asasinare, în Marea Britanie, a fostului agent GRU Serghei Skripal.
  • Rusia își coordonează campania de dezinformare cu China și Iranul, potrivit unui document intern UE care leagă această dezinformare de eforturile celor trei țări de a submina încrederea populației în guvernele occidentale și de a obține, totodată, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, Iranului, Siriei și Venezuelei.
  • Deși într-o măsură mai mică, China este, la rândul ei, victimă a dezinformării: în oglindă cu teoria că noul coronavirus ar fi o armă biologică americană, circulă și cea că ar fi fost creat într-un laborator din Wuhan sau că ar fi scăpat de acolo. Ipoteza că virusul a fost creat a fost respinsă de oamenii de știință.
  • Ofensiva de imagine și retorica agresivă a așa-numiților „războinici-lupi”. Aceasta constă în acordarea de ajutoare și vânzarea de echipamente medicale și farmaceutice către țări afectate de pandemia de coronavirus.

Nu mai țin exact minte când am citit prima oară despre apariția unei pneumonii ciudate în Wuhan, însă îmi amintesc că, inițial, am zis să mai aștept un pic înainte de a scrie ceva. Oricum, în primele zile din ianuarie cel mai important subiect a fost uciderea lui Qassem Suleimani într-un bombardament american la Bagdad și în contextul acela părea prea puțin important faptul că undeva în China câțiva oameni s-au îmbolnăvit.

În plus, știri cu privire la diferite alerte de sănătate apar cu regularitate și, de multe ori, maladiile par mai serioase decât o pneumonie. Doar anul trecut, tot în China s-au înregistrat cazuri de ciumă bubonică, Republica Democratică Congo s-a confruntat cu a doua cea mai severă epidemie de ebola din istorie, care continuă și astăzi, iar Yemenul cu o epidemie de holeră – și acestea sunt doar exemplele pe care mi le-am amintit imediat; cu siguranță că există și altele.

Focarul de penumonie din Wuhan nici nu se compara cu acestea și chiar și atunci când am redactat prima știre – în cazul acesta știu data, 9 ianuarie – era vorba doar de câteva zeci de bolnavi; primul deces a fost confirmat de China cu o zi mai târziu, pe 10 ianuarie.

Problema e că situația era mult mai gravă decât spuneau autoritățile chineze și statisticile publicate de acestea.

Omisiunile Beijingului și explozia pandemiei în Occident


O investigație Associated Press arată că încă de la începutul lunii ianuarie au fost sute de internări în spitale din întreaga Chină, însă cumva (neglijență? comandă politică?) nu au fost contabilizate și înregistrate ca fiind infecții cu noul coronavirus.

Pe 14 ianuarie conducerea de la Beijing a știut că se confruntă cu o pandemie, dar a întârziat șase zile până să anunțe și populația – iar acele șase zile au fost în perioada în care începeau marile deplasări de oameni prilejuite de Anul Nou Chinezesc, ceea ce a facilitat răspândirea coronavirusului.

Autoritățile chineze au făcut însă și alte eforturi pentru a suprima/întârzia informații despre pandemie: pe 3 ianuarie au forțat un medic care avertizase cu privire la severitatea epidemiei să spună că a răspândit informații false.

Medicul a fost ucis ulterior de Covid-19 și a devenit erou național. Beijingul a tergiversat misiuni ale Organizației Mondiale a Sănătății (substratul ținând de campania de subminare a Taiwanului pentru a obține nerecunoașterea acestuia de cât mai multe țări și organizații), și a refuzat oferta de ajutor a cercetătorilor americani.

Mai mult, potrivit unui raport recent al Departamentului american pentru Securitate Națională (Homeland Security), China și-a redus exporturile și și-a mărit importurile de produse medicale și farmaceutice, înainte să notifice OMS-ul cu privire la pandemie.

Raportul a fost comentat de secretarul de stat Mike Pompeo, care împreună cu președintele Trump acuză tot mai vocal China că a ascuns severitatea pandemiei în faza inițială a acesteia. Corolarul e că din cauza faptului că Beijingul a mințit, Washingtonul nu a știut ce-l așteaptă, pentru că altfel lua măsuri.

Washingtonul e cel mai vehement acuzator al Chinei, dar nu și primul. La sfârșitul lui martie, presa britanică a scris că guvernul Johnson este furios pe China pentru că ar fi mințit cu privire la numărul de victime Covid-19, care ar fi în realitate de până la 40 de ori mai mare.

Presa franceză și președintele Emmanuel Macron au început să vorbească despre faptul că Beijingul a mințit în aprilie. China nu este, însă, acuzată doar că a încercat să ascundă informații, ci și că a răspândit informații false și a purtat campanii de dezinformare.

Beijingul ar încerca – la fel ca și Rusia și Iranul – să profite de pandemie pentru a-și atinge anumite obiective politice și pentru a submina și destabiliza Occidentul.

De la criza refugiaților și alegerile din SUA la pandemie: dezinformarea ca armă împotriva Occidentului


Mass-media pro-Kremlin poartă o adevărată campanie de apărare a Chinei, în contextul intensificării acuzațiilor occidentale, observa în urmă cu câteva zile, „EU vs. Disinformation”, un program lansat de Serviciul European de Acțiune Externă în 2015 pentru a combate dezinformările Rusiei. Campania constă dintr-un amestec de știri false și informații pro-Beijing și a fost lansată după o întâlnire ruso-chineză la nivel înalt în aprilie.

Dmitri Kiseliov, trompeta favorită a Kremlinului, a avut grijă să amintească și de temele importante pentru ruși – în viziunea sa, China ar fi acum o victimă a dezinformării exact cum a fost Rusia când a fost acuzată, pe nedrept, de implicare în alegerile prezidențiale americane și de tentativa de asasinare, în Marea Britanie, a fostului agent GRU Serghei Skripal.

Este vorba, evident, de minciuni, întrucât în ambele cazuri implicarea Rusiei a fost probată în mod clar. Încă dinainte de ofensiva mediatică pro-Beijing a Rusiei, Uniunea Europeană a atras în repetate rânduri atenția cu privire la eforturile unor terți de a dezinforma.

Metodele sunt similare cu cele folosite anterior, în contextul războiului din Ucraina, în timpul campaniilor electorale din Statele Unite și unele țări europene, pe fondul crizei refugiaților sau al campaniei pentru Brexit. Se merge pe narațiuni alternative, dezinformări, fake-news diseminate prin intermediul rețelelor de socializare și lansate atât de canale asumate, cum e mass-media asociată Kremlinului, cât și de tot felul de pagini de internet care pretind că informează.

Viteza de răspândire a dezinformărilor este semnificativă: un ONG care monitorizează procesul din luna februarie, a constatat că doar pe Facebook știrile false dintr-un eșantion care a fost urmărit au fost distribuite de 1,7 milioane de ori și citite de 117 milioane de ori.

Rusia își coordonează campania de dezinformare cu China și Iranul, potrivit unui document intern UE care leagă această dezinformare de eforturile celor trei țări de a submina încrederea populației în guvernele occidentale și de a obține, totodată, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, Iranului, Siriei și Venezuelei.

Știrile false și dezinformările au o serie de teme predilecte: noul coronavirus ar fi o armă creată în laborator de Statele Unite pentru a-și distruge adversarii, Rusia, Iranul și China ar fi mult mai eficiente în lupta împotriva pandemiei, coronavirusul reprezintă un instrument pentru a submina democrația și a instaura tirania, pandemia a dus la colapsul spațiului Schengen, Italia a fost atât de puternic afectată de pandemie din cauza campaniilor de vaccinare anti-gripală și anti-meningită, Marea Britanie respinge rețelele 5G din cauza coronavirusului (aici se vede clar interesul Chinei, care vrea contracte pentru rețelele 5G, dar a fost acuzată că le-ar folosi pentru a spiona), Bill Gates, George Soros, CIA, statul profund/paralel (deep state) au o legătură cu pandemia etc., etc., etc.

Și, desigur, că noul coronavirus nu este periculos, un fals răspândit și cu ajutorul a numeroși lideri care, inițial, nu au luat pandemia în serios (Donald Trump, Boris Johnson, Jair Bolsonaro și alții); probabil că de aici pleacă și speculațiile că, de fapt, rata mortalității ar fi mult mai mică pentru că majoritatea celor uciși de Covid-19 sufereau de boli din cauza cărora, oricum, ar fi murit.

Această teorie o contrazice pe cea potrivit căreia bilanțul pandemiei ar fi mai mare decât cel prezentat de autoritățile din diferite țări care, spre deosebire de prima, se bazează pe date statistice și compararea ratelor mortalității generale în diferiți ani.

Dezinformările și teoriile conspirației își găsesc destul de ușor un teren fertil: tendința de a le îmbrățișa (care, oricum, s-a amplificat la nivel global în anii culturii tabloide și ai internetului) este mai mare în perioade excepționale.

La fel s-a întâmplat, de pildă, în secolul al XIX-lea când a avut loc un val de așa-numite „revolte ale holerei”, în condițiile în care oamenii, la fel ca și acum, erau nemulțumiți de măsurile de carantină, refuzau să creadă în severitatea epidemiei și își imaginau conspirații ale guvernelor.

Coronavirusul și disputele dintre Statele Unite și China


China nu este doar generator de fake-news și dezinformări; într-o măsură mai mică este și vizată de acestea. În oglindă cu teoria că noul coronavirus ar fi o armă biologică americană, circulă și cea că ar fi fost creat într-un laborator din Wuhan sau că ar fi scăpat de acolo.

Ipoteza că virusul a fost creat a fost respinsă de oamenii de știință, iar la cât de intens a fost și este analizat coronavirusul de laboratoare din întreaga lume, cu siguranță că s-ar fi văzut dacă era rezultatul unor manipulări genetice. În plus, coronavirusurile sunt relativ comune în regnul animal și se cunosc șapte care infectează și omul, dintre care trei – SARS, MERS și cel de acum – pot provoca afecțiuni severe.

Există aici și un argument care ține de logică: în competiția dintre marile puteri, nimeni nu și-ar permite să recurgă la o armă de distrugere în masă, nucleară, biologică sau chimică, întrucât asta ar duce cu siguranță la represalii rapide.

Cea de-a doua ipoteză, că noul coronavirus, apărut pe cale naturală, a scăpat din Institutul de Virusologie din Wuhan, care studiază boli infecțioase, inclusiv coronavirusuri, a fost luată în calcul chiar și de guvernul britanic și evocată de administrația de la Washington, însă oamenii de știință spun că și acest scenariu este foarte puțin probabil.

Înăsprirea retoricii americane față de China este cu siguranță și un răspuns la omisiunile și dezinformările Beijingului în contextul crizei coronavirusului. E posibil să avem de-a face și cu o tentativă a lui Donald Trump de a pasa responsabilitatea, în condițiile în care Statele Unite sunt, de departe, țara cea mai lovită de pandemie, iar modul în care a înțeles să răspundă administrația acestei crize a fost intens criticat; Donald Trump nu este cunoscut ca un lider care își asumă responsabilitatea atunci când ceva merge rău ci, din contră, de obicei caută să o paseze și să îi învinovățească pe alții.

Dincolo de aceste aspecte, nu trebuie uitat că, la momentul apariției coronavirusului, relațiile dintre Statele Unite și China erau deja marcate de numeroase tensiuni. Președintele Barrack Obama a fost cel care a anunțat faimoasa „pivotare” către Asia a atenției americane – concentrarea resurselor în acea regiune pentru a ține în frâu tendințele expansioniste ale Chinei.

Acestea s-au intensificat constant de-a lungul anilor, în pofida „pivotării”, și se văd pe mai multe planuri – mișcările agresive în Marea Chinei de Sud, planurile de extindere a influenței economice prin intermediul inițiativei „Centura și Drumul” care ar trebui să creeze o sferă de influență economică până în Europa, eforturile de a obține o cât mai mare cotă din piața 5G etc.

Sprijinul chinez pentru regimul de la Phenian, dar și cel american pentru Taiwan, reprezintă alți factori de tensiune și de iritare reciprocă, cum a fost de altfel, ceva mai recent, și susținerea manifestată în SUA față de manifestanții pro-democrație din Hong Kong. Cea mai intensă dispută dintre Washington și Beijing a avut loc, însă, în zona economică, unde președintele Donald Trump a lansat în 2018 un război comercial impunând, succesiv, tarife vamale pe tot mai multe mărfuri importate din China.

Argumentele lui Trump nu sunt lipsite de sens și se bazează pe doi factori principali: furtul de tehnologie practicat la scară largă de China, care apoi vinde produse similare la prețuri mult mai mici, și deficitul comercial în creștere generat de inundarea pieței americane cu mărfuri chinezești ieftine.

China părea să cedeze la presiunile americane, iar în luna ianuarie a fost anunțat un acord comercial între cele două părți. La începutul lui mai, însă, Donald Trump a amenințat cu o nouă rundă de tarife, de data aceasta ca represalii la modul în care China a abordat criza coronavirusului.

Războinicii-lupi: bumerangul care s-ar putea întoarce împotriva Chinei

Echipamente medicale aduse din China în Canada, cu un avion Antonov. FOTO: Canadian press via Profimedia Images

Dincolo de dezinformări și mușamalizări, China a mai recurs la două arme: o ofensivă de imagine și retorica agresivă a așa-numiților „războinici-lupi”. Ofensiva de imagine a constat în acordarea de ajutoare și vânzarea de echipamente medicale și farmaceutice către țări afectate de pandemia de coronavirus.

La fiecare transport, diplomații chinezi au insistat să se facă o cât mai mare publicitate – trecând, evident, sub tăcere faptul că, uneori, destinatarii nu aveau ce să facă cu produsele chinezești care erau defecte și ineficiente, cum a fost de pildă cazul a sute de mii de măști retrase de autoritățile olandeze.

„Războinicii-lupi”, numiți așa după personajul unui film popular în care eroul chinez se luptă cu bandiți americani, sunt noua generație de diplomați și comentatori chinezi, care răspund foarte dur, cu contra-acuzații, la orice afirmație care infirmă narațiunea Beijingului. Tacticile „războinicilor-lupi” merg până la tentative de intimidare în Europa, atât la nivelul statelor membre UE cât și la Bruxelles, calculul Beijingului fiind că europenii au mai mare nevoie de China, mai ales în contextul relansării post-pandemie, decât invers.

Acțiunile Beijingului ar putea, însă, să se întoarcă împotriva sa. Pe de-o parte este dorința exprimată în cadrul cabinetului britanic de a trage China la răspundere. Pe de altă parte, devine tot mai clar cât de periculoasă e dependența economică față de China, iar Statele Unite au decis deja să accelereze planuri mai vechi de eliminare a Chinei din lanțuri de fabricare și distribuție a unor produse strategice, inclusiv prin mutarea fabricilor în țări prietene și aliate.

În sfârșit, nu trebuie neglijat faptul că în aceste luni publicului occidental i s-a reamintit frecvent ce este China dincolo de imaginea pe care se zbate să o arate lumii: un stat autoritar obsedat să își controleze cetățenii în aceeași măsură în care caută să controleze informația, o putere care nu ezită să recurgă la dezinformare și să fie agresivă pentru a-și asigura supremația.

Este de văzut în ce măsură politicienii care pun pe primul loc interesele economice vor fi capabili să explice publicului că acestea justifică ignorarea celorlalte realități legate de China. Până la urmă, după cum observa într-un editorial directorul executiv al celui mai mare grup media din UE, Mathias Döpfner, este vorba de două sisteme care privesc complet diferit individul și drepturile sale: democrația și dictatura.

Iar într-o astfel de paradigmă, indiferent care ar fi neînțelegerile dintre ele, Europa și Statele Unite sunt aliați naturali, în timp ce China nu poate fi mai mult decât un partener economic – dar nu unul care dictează condițiile.
 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Document / Fugarul Rizea a dezvăluit personajul care l-a „pensionat” pe Crin Antonescu!

2 FOTO Acesta este Hunter Biden... Băiatul are probleme...

3 Marian Godină îi dă replica Patriarhului Daniel: „Să înțeleg că Sf. Dimitrie n-a văzut 30 de ani cum trăiau ro…

4 Cine este senatorul PSD, Ion Ganea, care a dat peste cap planurile lui Marcel Ciolacu de a amâna alegerile: Fo…

5 ULTIMA ORĂ Dispar sistemele IT ale ministerelor și agențiilor guvernamentale, administrația centrală se va mut…