Panică nejustificată la terminalul de feriboturi Zeebrugge; şoferii se grăbesc să ajungă în Regatul Unit înainte de ora Brexitului

Portul belgian Zeebrugge, un important terminal de feriboturi pentru traficul comercial între Europa şi Regatul Unit, a înregistrat vineri o creştere semnificativă a traficului de camioane, relatează agenţia Belga, citată de DPA.

Poliţia belgiană pune această creştere pe reacţia de panică provocată de Brexit, şoferii grăbindu-se să ajungă în Regatul Unit înainte de ora 23:00 GMT, când această ţară părăseşte formal Uniunea Europeană.

''Aparent, şoferii vor să se îmbarce astăzi, să nu aştepte până mâine, pentru că Brexitul este oficial astăzi'', a declarat Sarah Frederickx, reprezentantă a poliţiei belgiene. ''Este doar panică, pentru că nu va fi nicio schimbare pentru traficul de mărfuri'', adaugă ea.

Înainte ca UE şi Regatul Unit să convină asupra acordului privind Brexitul au existat numeroase speculaţii conform cărora ieşirea Regatului Unit din UE ar însemna reinstituirea imediată a controalelor la frontiere, ceea ce ar antrena o situaţie de haos şi formarea de cozi imense.

Însă odată ce Brexitul devine efectiv începe o perioadă de tranziţie până la finele anului, timp în care în practică vor fi puţine schimbări, regulile UE fiind în continuare aplicabile în Regatul Unit în această perioadă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR