Paradoxurile accesului la apă în Lima, capitala deşertică a Peru, aflat pe locul opt în lume în privinţa resurselor hidrologice
Cu toate că Peru ocupă locul opt la nivel mondial în privinţa resurselor hidrologice, lipsa lichidului vital afectează peste şapte milioane de peruani ale căror locuinţe nu sunt racordate la o reţea de alimentare cu apă, scrie EFE.
Şi asta pentru că în această ţară apa se găseşte din belşug în junglă, unde izvorăşte şi curge atotputernicul fluviu Amazon, însă majoritatea populaţiei trăieşte pe coasta aridă a Pacificului. Între oameni şi apă se ridică zidul Anzilor, notează EFE.
Foto: (c) Paolo Aguilar/EPA
Un paradox care se accentuează în Lima, cel mai mare oraş din lume după Cairo amplasat într-un deşert şi unde se concentrează aproape o treime din populaţia ţării. Doar în capitală, peste două milioane de oameni trăiesc fără acces la apă.
De la lipsuri la conflicte cu vecinii
Berta Sulcapoma trăieşte împreună cu soţul şi cu cei trei copii în aşezarea Fronteras Unidas, într-o casă cu pământ pe jos şi cu pereţi din placaj. În curtea interioară, această femeie de 38 de ani are depozitate peste 10 bidoane de apă pe care "din când în când" reuşeşte să-i obţină de la cisterna de apă.
Cu mari eforturi pentru a nu irosi nicio picătură, Sulcapoma spală vase şi haine şi umple mici recipiente pentru ca familia ei să se poată spăla. Odată murdară, apa este aruncată pe uliţa de pământ de lângă casă, pentru că în toată zona nu există canalizare.
Foto: (c) Paolo Aguilar/EPA
"Este greu să trăieşti fără apă", declară pentru EFE această femeie, care vede cum zi de zi cisterna de apă trece pe lângă locuinţa ei şi urcă pe drumul întortocheat către alte aşezări. "Dacă nu ieşi în stradă să opreşti cisterna, ei pleacă, pentru că suntem atât de mulţi că apa nu ajunge pentru toţi", explică ea.
Însă nu întotdeauna este de ajuns să intercepteze camionul cisternă. "Ieşim în stradă, dar uneori şoferul nu vrea (să ne umple bidoanele cu apă) şi ne spune că cei care locuiesc mai sus de noi au mai mare nevoie", povesteşte Yostin Eidan Angeles, care locuieşte în cartierul sărac San Juan de Miraflores. În acest colţ prăfuit de la periferia Limei apa nu cade din cer, ci vine cu cisterna. Cu puţin noroc, locuitorii zonei reuşesc să-şi umple bidoanele cu apă la fiecare două săptămâni.
Una peste alta, certurile dintre cartiere pentru a stabili cine are acces la această resursă valoroasă sunt o constantă în această parte a oraşului, cu atât mai mult acum, în plină pandemie de coronavirus.
Persoanele cu venituri mici nu se pot descurca pe cont propriu
De luni de zile, ca reţetă infailibilă pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus, guvernul peruan îi roagă pe cetăţeni să se spele pe mâini "până la coate cu apă şi săpun timp de cel puţin 20 de secunde". Un mesaj care este de-a dreptul jignitor pentru cei care nu pot face acest lucru, deşi ar vrea.
"Când e apă, ne spălăm pe mâini, dar cum vor ei să ne protejăm de COVID-19? Oamenii sărmani nu au cum s-o facă", se plânge Sulcapoma.
"Uneori, evităm să ne spălăm pe mâini ca să economisim apă", adaugă vecina şi prietena ei, Sonia Ayala Diaz.
Pentru a rezolva această contradicţie evidentă, executivul a decis din martie 2020 să umple cu titlu gratuit rezervoarele de apă situate în zonele periferice ale capitalei. Însă locuitorii acestor zone ştiu prea bine că nu este decât o măsură de urgenţă care, în orice moment, ar putea fi anulată.
Foto: (c) Paolo Aguilar/EPA
"De asta ne temem, de momentul în care se ridică restricţiile şi apa nu va mai sosi gratis. Nu ştim ce vom face pentru a ne aproviziona", mărturiseşte Ayala. Această femeie de 35 de ani lucra într-o fabrică, închisă din cauza pandemiei, iar soţul ei, care muncea în construcţii, a fost şi el concediat. Astfel că în căminul familiei, în care locuiesc împreună cu cei doi copii şi cu un cumnat, de luni bune nu mai intră niciun ban. "Supravieţuim cu ajutorul cantinelor", explică ea.
Preţul, altă aberaţie
Pentru mulţi, cum este cazul Soniei Ayala, este un coşmar să ştie că într-o zi, cine ştie, poate foarte curând, vor trebui să plătească din nou între 25 şi 30 de soli (între 6,75 şi 8,1 dolari) pentru a umple un rezervor de 1.100 de litri, pe care o familie de patru persoane le consumă în doar o săptămână. Aceasta înseamnă minimum 100 de soli pe lună (circa 27 de dolari).
Încă o contradicţie: în aceste zone periferice ale oraşului, unde cei mai mulţi dintre locuitori sunt săraci, preţul apei este de cel puţin patru ori mai mare decât într-un cartier bogat din Lima, unde o familie plăteşte între 25 şi 30 de soli pe lună pentru a avea acces nelimitat la apă.
Unii plătesc mult, iar alţii mult prea puţin. Aceasta este concluzia directoarei executive a organizaţiei neguvernamentale Aquafondo, Mariella Sanchez, care a declarat pentru EFE că în cartierele bogate ale Limei preţul "continuă să fie foarte scăzut", în pofida "ameninţării tăcute" pe care o reprezintă penuria de apă.
Foto: (c) Paolo Aguilar/EPA
Un metru cub de apă costă 3 soli (0,81 de dolari), "jumătate din preţul pe care îl plătesc locuitorii altor capitale vecine", cum este cazul oraşelor Bogota sau Santiago de Chile, unde lipsa apei nu este o problemă chiar atât de mare. Aceste familii bogate din Lima alocă aproximativ 2% din veniturile lor lunare pentru plata serviciului de alimentare cu apă, procent ce poate ajunge până la 10% sau chiar 15% din veniturile celor care locuiesc la periferie.
De aceea, Sanchez susţine că este nevoie să fie stabilite tarife unitare, care să crească în cazul unui consum excesiv (potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, necesarul de apă zilnic pentru o persoană se situează între 50 şi 100 de litri).
Un studiu al Aquafondo a relevat că, în medie, amprenta hidrică a oraşului Lima (care măsoară volumul de apă pe care acesta îl foloseşte direct sau indirect - n.r.) a oscilat în 2019 în jurul valorii de 130 de litri de persoană zilnic, o cantitate care a ajuns până la 250 de litri de persoană zilnic în cartierele bogate San Isidro, La Molina şi Miraflores.
Poluarea Râului Rimac
Dincolo de lipsa de echitate, reprezentanta Aquafondo a mai avertizat că, "şi dacă întreaga populaţie a oraşului ar avea acces la o reţea de aprovizionare, nu există suficientă apă pentru a acoperi cererea". Lima, cu o populaţie de 9,6 milioane de locuitori şi unde abia dacă se înregistrează 9 milimetri de precipitaţii anual, dispune de doar 2% din resursele hidrologice ale Peru.
Apa care aprovizionează cartierele Limei provine din râurile Rimac, Chillon şi Lurin, Rimac fiind principalul furnizor (60%) şi, totodată, cursul de apă cel mai poluat, din cauza debitului volumic de curgere insuficient şi al comportamentului necorespunzător al sectorului privat.
Lipsa accesului la un curs de apă sigur şi la o minimă reţea de canalizare duce la apariţia bolilor, în principal diareea, a cărei prevalenţă la copiii cu vârste sub cinci ani a atins 11% în 2017, potrivit Institutului Naţional de Statistică şi Informatică (INEI).AGERPRES
