Parchetul General confirmă: mai multe sesizări după documentarul Recorder. Cazurile sunt analizate

Parchetul General confirmă: mai multe sesizări după documentarul Recorder. Cazurile sunt analizate

Parchetul General a transmis, într-un răspuns pentru G4Media , că a primit mai multe sesizări din partea unor persoane fizice despre problemele din sistemul judiciar după apariția documentarului Recorder. Toate aceste sesizări se află în prezent „în curs de soluționare”, potrivit instituției.

Procurorul general Alex Florența. FOTO INQUAM Photos Tudor Pana

Procurorul general Alex Florența. FOTO INQUAM Photos Tudor Pana

Precizarea vine după ce G4Media a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) clarificări privind eventuale anchete declanșate în urma dezvăluirilor făcute de magistrați în materialul Recorder.

Întrebările adresate Parchetului General

Publicația a cerut instituției să precizeze: dacă PÎCCJ s-a autosesizat sau a fost sesizat oficial și a deschis un dosar penal în urma informațiilor prezentate în documentar, dacă există o anchetă in rem și pentru ce fapte anume și dacă Parchetul a fost sesizat după declarațiile președintei Curții de Apel București, Liana Arsenie, care, într-o conferință de presă din 11 decembrie 2025, a vorbit despre posibile acțiuni de „destabilizare a justiției” sau „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”.

Inițial, Parchetul General a anunțat că are nevoie de 30 de zile pentru a formula un răspuns complet, potrivit sursei citate.

Șefa Curţii de Apel Bucureşti, surprinsă de declarațiile judecătoarei Raluca Moroșanu

Amintim că președintate CAB, Liana Arsenie, a declarat că a fost „șocată” de declarațiile publice ale judecătoarei Raluca Moroșanu în interviul pentru Recorder şi că acestea au fost „tendențioase și lipsite de adevăr”.

În contextul în care Raluca Moroșanu a fost colega Lianei Arsenie în completul de judecată timp de un an, şefa CAB a subliniat că reacția judecătoarei a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, în acea perioadă, nu au existat conflicte sau divergențe profesionale între ele.

„Am fost colege, cred că un an de zile, timp în care nu am avut nici măcar o divergență, nici măcar o discuție, în sensul că vreau să apăr infractorii sau că sunt blândă cu infractorii. A fost și ea locțiitorul meu, pentru că la acel moment eram președinta Secției I penale și a fost locțiitorul meu, pentru funcția de președinte”, a explicat ea.

Președinta Curții de Apel București a avertizat asupra efectelor generalizării acuzațiilor la adresa magistraților, care ar putea afecta grav încrederea publicului în justiție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Acestea sunt concluziile mele după ce m-am mutat într-unul dintre cele mai bogate state din America lui Trump”

2 „O cobzăreală de doi bani” / „M-am săturat ca de mere pădurețe de Cassandrele care prevăd prăbușirea țării”

3 Cum s-a prăbușit discursul propagandei ruse după loviturile lui Trump: „Ne vor zdrobi”

4 Un articol care dă fiori / De ce este perfect plauzibil ca judecătorul Dacian Dragoș să fie „extras” din componența CCR, dar Mihai Busuioc să rămână

5 O profesoară din Spania, șocată de ce a găsit în școlile din România: „Mi-au spus că sunt o comunistă. De neconceput”