Parchetul Militar: Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenţiei pompierilor la incendiul din Constanţa

Parchetul Militar: Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenţiei pompierilor la incendiul din Constanţa

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care pompierii au intervenit la incendiul izbucnit marţi la un bloc din Constanţa, soldat cu decesul unei femei care a căzut în gol de la etajul 6 al imobilului.

Dosarul a fost deschis în urma unei autosesizări a Parchetului Militar, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Dediu.

Un puternic incendiu a izbucnit, marţi, într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa. O femeie aflată în apartament a încercat să scape ieşind în exteriorul balconului şi a căzut în gol de la etaj. Iniţial, femeia şi soţul acesteia reuşiseră să iasă din apartament, însă ea s-a întors în locuinţă pentru a recupera un laptop.

Tragedia a avut loc în contextul în care primele echipaje de pompieri venite la faţa locului nu aveau nici autoscară şi nici o saltea pe care femeia să poată sări.

ISU Constanţa a transmis că la faţa locului a fost adusă o autoscară, la două minute după ce femeia a căzut de la etaj, însă în spaţiul public au apărut imagini care arată că autoscara ar fi ajuns cu o întârziere de 14 minute.

"Referitor la incendiul produs în această dimineaţă în municipiul Constanţa, care s-a manifestat într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de locuinţe, facem următoarele precizări: Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost preluat de dispecerul ISU Constanţa la ora 09.14; La ora 09.15 au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanţă SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere şi 1 autoscară; Ambulanţa SMURD tip B2 şi cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş, care se află la aproximativ 2 km faţă de locul producerii incendiului. Primul echipaj care a ajuns la locul intervenţiei a fost ambulanţa SMURD tip B2, la ora 09.21 (...) Autoscara a ajuns la locul intervenţiei la ora 09.27, distanţa parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25. Forţele aflate la locul intervenţiei în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanţă SMURD tip B, precum şi 2 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", se arăta într-un comunicat transmis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu