Parlamentare2020/ Alexandru Rafila: Este foarte posibil să apară un alt val, probabil în lunile februarie-martie

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, candidat din partea PSD la Camera Deputaţilor, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie, dar că depinde de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie dacă acesta va fi mai mare sau mai mic.

"Acest tip de infecţii virale, boli infecţioase cu transmitere pe cale respiratorie, evoluează în valuri, fie că discutăm de gripă, fie că discutăm despre infecţia cu noul coronavirus faţă de care nu avem imunitate. Există cam 90%, poate puţin sub 90%, din populaţia României care nu a trecut prin infecţie, deci masa receptivă e foarte mare. Aşa că în mod natural se întâmplă un ciclu de progres al transmiterii şi de regres al transmiterii, generat pe de o parte de măsurile de sănătate publică, generat de măsurile pe care le ia fiecare individ, dar oamenii obosesc, măsurile de sănătate publică se relaxează şi există o astfel de evoluţie în valuri. Am văzut că după valul din primăvară urmează acesta al doilea, care tinde să atingă niveluri mult mai mari decât cel din primăvară, dar acest val a găsit sistemele de sănătate sau majoritatea sistemelor de sănătate mult mai bine pregătite. Este foarte posibil să apară un alt val, probabil în lunile februarie-martie, dar rămâne de văzut dacă amplitudinea lui va fi mai mare sau mai mică. Aici cred că ar trebui să dăm răspunsuri", a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Mureş.

Alexandru Rafila crede că amplitudinea noului val va depinde foarte mult de modul în care autorităţile şi societatea se vor poziţiona, astfel încât lucrurile să nu fie scăpate de sub control în România, din punct de vedere al sănătăţii şi al funcţionării societăţii în ansamblul ei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR