Parlamentare2020/ S-au deschis secţiile de votare din ţară; românii îşi aleg senatorii şi deputaţii

Secţiile de votare din ţară s-au deschis duminică, peste 18 milioane de alegători fiind aşteptaţi la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Parlament, în următorii patru ani.

În ţară sunt organizate 18.802 secţii de votare, peste 1.200 în Bucureşti.



Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi - duminică, de la ora 7,00 până la 21,00.

La ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23,59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.

În străinătate, se votează pe parcursul a două zile - sâmbătă şi duminică, fiind organizate peste 700 de secţii.

Senatorii şi deputaţii sunt aleşi prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, pentru un mandat de patru ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români