Parlamentarii Iulian Iancu și Lucian Șova sunt cercetați pentru obținere de foloase necuvenite (surse)

Parlamentarii Iulian Iancu și Lucian Șova sunt cercetați pentru obținere de foloase necuvenite (surse)

Parlamentarii PSD Iulian Iancu și Lucian Șova sunt cercetați de procurorii DNA pentru primire de foloase necuvenite, într-un dosar privind obținerea unor finanțări pentru activități de partid, conform unor surse judiciare.

Senatorul Iancu și deputatul Șova, folosindu-se de funcțiile de conducere în partid, ar fi intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, director în cadrul societății Transelectrica, pentru ca acesta să-și folosească influența asupra managementului unei alte firme, astfel încât aceasta să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate pentru organizația PSD Bacău cu prilejul desfășurării unei deplasări electorale la București, pe 17 octombrie 2012.

Conform acelorași surse, societatea de transport Transmoldavia SRL din Onești ar fi facturat ulterior servicii de transport în valoare de 10.000 de lei către SC Energomontaj IEA — Sucursala București, firmă care derulează activități comerciale cu Transelectrica.

În plus, Iulian Iancu i-ar mai fi solicitat lui Horia Hăhăianu să-l sprijine cu finanțarea unui monument ridicat în comuna băcăuană Lipova, acțiune ce a avut drept scop promovarea politică a senatorului și a PSD Bacău.

În schimbul folosului necuvenit obținut prin intervențiile celor doi parlamentari, Iulian Iancu ar fi promis că, în cazul în care va deveni ministru al Energiei, îl va susține pe Hăhăianu în obținerea unor funcții, potrivit acelorași surse.

Senatorul Iulian Iancu și deputatul Lucian Șova au fost audiați joi la sediul DNA București. La ieșirea de la audieri, Iancu a declarat că a fost citat pentru a da lămuriri în legătură cu transportul unor persoane la București, în anul 2012, la lansarea candidaților social-democrați.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

5 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist