Parlamentarii ruși și fiii lor, mobilizați la război într-o „unitate de amici” care operează departe de linia frontului

Parlamentarii ruși și fiii lor, mobilizați la război într-o „unitate de amici” care operează departe de linia frontului

Mai mulți parlamentari ruși și fiii lor s-ar fi angajat în agresiunea militară dusă de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, dar nu în prima linie, ci într-o „unitate de amici” plasată la circa 80 de kilometri în spatele frontului.

Dmitri Sablin, fondatorul unității FOTO EPA-EFE

Dmitri Sablin, fondatorul unității FOTO EPA-EFE

Această unitate a apărut în octombrie anul trecut, la inițiativa deputalului Dmitri Sablin, care anterior s-a implicat în crearea mișcării naționaliste ruse Anti-Maidan.

Inițiativa lui Sablin a survenit pe fondul unor mesaje transmise de Kremlin la adresa deputaților ruși pentru a se implica în războiul din Ucraina în vederea atragerii respectului publiculului și păstrării statutului.

Însă membrii acestei unități, numite „Cascade”, nu luptă în prima linie, ci se ascund la circa 80 de kilometri de front sub pretextul că operează drone. Perioada de angajament în așa-numita operațiune militară specială din Ucraina este scurtă, de numai o lună.

„Este o unitate de amici care include deputați și copiii lor care vor să se prezinte ca fiind la război, dar nu au chef să meargă în linia întâi. Cel mai confortabil loc (...) este în detașamentul de drone Cascade, deoarece le permite să stea la o distanță sigură de linia frontului”, constată „Daily Mail”.

„Cascade” este prezentată ca o unitate de recunoaștere secretă, ceea ce îi permite să acționeze dintr-o locație sigură pentru membrii săi.

În ciuda implicării sale minime, „Cascade” a fost vizitată de demnitari de la Kremlin de rang înalt, inclusiv de Serghei Kirienko, prim-adjunct al șefului de cabinet al președintelui Rusiei.

„Acești băieți eroici poartă greul luptelor pentru eliberarea DNR (autoproclamata Republică Populară Donețk, n. red.”, se laudă Dmitri Sablin, un politician în vârstă de 54 de ani născut la Mariupol, în sud-estul Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”