Parlamentul a desemnat-o pe Ecaterina Andronescu președinte al Comisiei speciale pentru Centenar

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, în unanimitate, Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.45/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri și a Războiului pentru Întregirea Neamului.

 Prin această hotărâre Parlamentul a desemnat-o pe Ecaterina Andronescu președinte al Comisiei speciale pentru Centenar, după ce senatorul PSD Lucian Romașcanu, ministru al Culturii, a demisionat din fruntea Comisiei în urmă cu două luni.

Deputatul PNL Florin Roman a declarat că demisia lui Romașcanu a dus la blocarea activității Comisiei, afirmând că acest lucru este rezultatul luptei politice de la nivelul comisiilor Parlamentului.

"În calitate de vicepreședinte al Comisiei speciale pentru Centenar vreau să atrag atenția că această demisie înregistrată în 14 iulie vine foarte târziu și din păcate a dus la blocarea acestei Comisii care, practic, după primele două întâlniri nu și-a mai putut desfășura activitatea. Este, din păcate, o nouă mostră de luptă politică la nivelul unei comisii care ar trebui să se refere la Centenar", a spus Roman, în plenul reunit.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

2 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

3 Iranul pune în aplicare un plan / „Credeau că nu se va întâmpla nimic?” / „În orice moment, o rachetă ar putea ateriza în mijlocul țării voastre”

4 Cum a „trezit” China Japonia și a obținut efectul invers

5 Ce se întâmplă? / Grecia va deshuma 150 de persoane moarte de Covid, după ce trupurile nu s-au descompus nici după 5 ani