Parlamentul European propune suplimentarea bugetului UE cu 39 de miliarde de euro pentru a debloca aprobarea acestuia

Parlamentul European propune suplimentarea bugetului UE cu 39 de miliarde de euro pentru a debloca aprobarea acestuia

Preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, le-a cerut joi liderilor europeni că crească bugetul viitorului cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 cu 39 de miliarde de euro, pentru a debloca astfel negocierile privind acest buget şi fondul de redresare post-pandemie, propunere primită cu răceală de liderii statelor UE, potrivit Reuters.

Adresându-se liderilor europeni la summitul lor care se desfăşoară la Bruxelles, Sassoli a menţionat că Parlamentul European doreşte alocarea acestui supliment pentru cercetare şi dezvoltare, sănătate, educaţie şi securitate. El a apreciat că 39 de miliarde de euro ar fi doar un simplu mărunţiş, raportat la cele peste 1.800 de miliarde de euro cât însumează fondul de redresare post-pandemie şi bugetul UE pentru următorii şapte ani.

''Este doar o sumă măruntă dacă ne raportăm la pachetul de ansamblu, însă una care ar face o diferenţă imensă pentru cetăţeni'', a argumentat Sassoli, adăugând că PE a făcut propuneri privind sursele de finanţare.

Liderii europeni au convenit la un summit maraton în luna iulie asupra constituirii unui fond european de redresare post pandemie (denumit Next Generation EU) în valoare de 750 de miliarde de euro şi asupra cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, stabilit în urma negocierilor de la acel summit la 1.074,3 miliarde de euro.

Dar acest acord mai trebuie validat de Parlamentul European şi de parlamentele naţionale ale statelor membre.

''În prezent, negocierile sunt blocate. Dumneavoastră vă revine decizia de a le repune în mişcare'', le-a spus Sassoli joi liderilor europeni.

Apelul său a fost însă primit cu răceală, potrivit unui oficial european. ''Mai mulţi lideri, începând cu Angela Merkel, i-au răspuns că nicidecum nu vor redeschide acordul din iulie. A fost o unanimitate deplină cu privire la aceasta'', afirmă oficialul citat.

Sassoli le-a răspuns că propunere avansată de Parlamentul European este, în opinia sa, doar o ajustare tehnică, nu o redeschidere a acordului din iulie. ''Nu cerem să reîncepem de la zero. Nu este vorba despre contestarea acordului din iulie, ci de un mic pas care ne-ar apropia de o aprobare finală a pachetului'', a susţinut el.

Pe lângă suma acestui buget, o altă chestiune divergenţă care întârzie aprobarea respectivului pachet financiar de către Parlamentul European este cererea acestuia din urmă ca accesarea fondurilor europene de către statele membre să fie condiţionată de situaţia statului de drept.

Ungaria şi Polonia au ameninţat că vor bloca prin veto aprobarea bugetului UE şi a fondului de redresare dacă se va avansa către o asemenea condiţionalitate, pe care o consideră un instrument de şantaj.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...