O decizie cu potențial exploziv pe scena geopolitică globală vine dinspre Teheran: Parlamentul iranian a votat închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul de petrol la nivel mondial. Aproximativ 20% din consumul zilnic de țiței al planetei traversează această zonă îngustă și strategică dintre Golful Oman și Golful Persic.

Măsura, care urmează să intre în vigoare după aprobarea finală a Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului – decizie așteptată chiar în această seară, potrivit presei de stat –, este văzută ca un act de escaladare în contextul recentelor atacuri americane asupra infrastructurii nucleare iraniene.

Generalul de Gardă Revoluționară, Email Kosari, a declarat că „închiderea va fi pusă în aplicare ori de câte ori va fi necesar”, semnalând o posibilă acțiune coordonată de tip represiv, menită să răspundă direct presiunilor exercitate asupra regimului de la Teheran.

Strâmtoarea Ormuz, cu o lățime de doar 20 de mile nautice în punctul cel mai îngust, este unul dintre cele mai vulnerabile puncte de pe harta securității energetice mondiale. Rutele navigabile efective sunt chiar mai înguste – sub două mile în fiecare sens – ceea ce le face extrem de expuse la mine maritime, atacuri cu rachete de pe uscat, ori interceptări din aer sau de pe mare.

Chiar dacă dreptul internațional interzice blocarea accesului prin astfel de rute maritime internaționale, realitatea din teren sugerează că orice tentativă a Iranului de a împiedica traficul naval ar duce aproape inevitabil la o reacție militară. Navele Flotei a 5-a a SUA, sprijinite de forțele maritime ale altor state occidentale, patrulează constant în zonă.

Pentru regiune, impactul ar fi devastator: toate marile exporturi de petrol din Orientul Mijlociu – inclusiv cele din Iran, Irak, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – depind de această arteră maritimă. Cele mai vulnerabile economii sunt cele din Asia, în special China, India, Japonia și Coreea de Sud, pentru care Ormuz este o rută vitală de aprovizionare.

Ironia este că o eventuală închidere a strâmtorii ar afecta chiar economia iraniană, deja sever sancționată și dependentă, în mod paradoxal, de aceeași rută pentru a-și exporta petrolul către parteneri precum China.

Precedentele nu lipsesc. În aprilie 2024, Iranul a capturat o navă cargo legată de Israel în apropierea strâmtorii, invocând încălcări ale reglementărilor maritime. Un an mai devreme, în aprilie 2023, Teheranul a confiscat un petrolier cu destinația SUA, iar în 2022, două petroliere grecești au fost reținute în replică la o acțiune similară întreprinsă de Grecia și SUA împotriva unui transport de țiței iranian.

În paralel, contextul regional rămâne tensionat: rebelii Houthi din Yemen au reușit anul trecut să perturbe semnificativ traficul prin strâmtoarea Bab el-Mandeb, reducând tranzitul maritim în Marea Roșie și Golful Aden cu 70%, conform datelor Clarkson Research Services.

Operatorii de nave au fost nevoiți să redirecționeze transporturile în jurul Capului Bunei Speranțe, ceea ce a generat întârzieri semnificative și costuri sporite pentru rutele comerciale dintre Europa și Asia – un scenariu care riscă să se repete dacă Strâmtoarea Ormuz devine inaccesibilă.

În acest moment, toți ochii sunt ațintiți asupra deciziei finale a Consiliului Suprem de la Teheran – o hotărâre care ar putea redesena liniile fragile ale echilibrului energetic și de securitate global.

Bombardamentele americane asupra Iranului mențin piețele petroliere în tensiune

Atacul militar lansat sâmbătă de Statele Unite asupra infrastructurii nucleare iraniene a fost, în alte vremuri, un motiv cert pentru explozia prețurilor la petrol. Astăzi, însă, reacțiile pieței sunt mai temperate, iar impactul pe termen lung rămâne incert, în ciuda riscurilor evidente legate de o posibilă extindere a conflictului în regiunea Golfului Persic.

Pentru moment, nu s-au înregistrat întreruperi semnificative în aprovizionarea globală cu petrol, chiar dacă Israelul a lovit recent un depozit de produse petroliere și o rafinărie în apropierea Teheranului. Dar îngrijorările persistă, alimentate de posibilitatea ca Iranul să recurgă la acțiuni de tip hibrid, precum hărțuirea traficului maritim sau perturbarea navigației prin Strâmtoarea Ormuz.

„Deocamdată, nu am văzut niciun baril scos efectiv din piață”, a declarat Muyu Xu, analist principal pentru piața petrolului din Asia la firma de analiză Kpler. Riscul major, avertizează specialiștii, ar fi extinderea conflictului într-o zonă-cheie pentru exporturile de petrol din Orientul Mijlociu — iar aici, vulnerabilitatea cea mai mare o are China.

Beijingul este principalul cumpărător al petrolului iranian, achiziționând aproape întreaga cantitate exportată de Teheran. Prin urmare, orice blocaj impus de Iran, fie el simbolic sau tactic, ar afecta în primul rând economia chineză. De altfel, analiștii Eurasia Group subliniază că Teheranul nu are niciun interes să lovească în propria sursă de venit și că o escaladare majoră care să vizeze infrastructura energetică este improbabilă — cel puțin cât timp terminalele iraniene de export rămân intacte.

Prețurile petrolului au crescut cu aproximativ 10% de la debutul confruntărilor armate pe 13 iunie, când Israelul a lansat un atac surpriză asupra unor instalații nucleare iraniene. Totuși, vineri prețurile au scăzut ușor, după ce fostul președinte american Donald Trump a declarat că va decide în două săptămâni dacă SUA vor interveni direct în conflict.

În fundal, datele privind stocurile globale de petrol sugerează o relativă stabilitate. Din ianuarie, stocurile au crescut cu peste 200 de milioane de barili, conform S&P Global Commodity Insights. În plus, OPEC+, organizația care reunește țările mari exportatoare (inclusiv Arabia Saudită și Rusia), și-a crescut în mai multe rânduri țintele de producție — o dinamică ce a menținut presiunea descendentă asupra prețurilor.

„Lumea are suficient petrol”, notează analiștii James Bambino și Richard Joswick de la S&P. Chiar și în cazul în care exporturile Iranului ar fi afectate, balanța fizică de aprovizionare rămâne echilibrată — cu condiția ca Strâmtoarea Ormuz să rămână deschisă. Iar acest lucru este, în opinia lor, cel mai probabil.

Încă din 1979, după Revoluția Islamică, Washingtonul a privit cu îngrijorare posibilele acțiuni ale Iranului în Strâmtoarea Ormuz — falia maritimă prin care circulă aproape o șesime din petrolul mondial. Coasta nordică a acestei rute aparține Iranului, iar proximitatea sa față de trafic o transformă într-un punct strategic și sensibil.

Pentru Statele Unite, însă, importanța comercială a regiunii a scăzut în ultimele decenii. SUA cumpără în prezent mai puțin de 3% din petrolul care tranzitează Golful, iar de la dezvoltarea masivă a fracturării hidraulice, au devenit exportator net de petrol din 2020.

Iranul, în schimb, a resimțit din plin sancțiunile occidentale. După ce Europa și SUA au restricționat drastic achizițiile de petrol iranian pentru a presa regimul să renunțe la programul nuclear, exporturile Teheranului au scăzut sever. Anul trecut, acestea au cunoscut o ușoară revenire datorită Chinei, care continuă să cumpere petrol iranian la prețuri sub media pieței globale.

În prezent, vânzările de petrol către China reprezintă circa 6% din PIB-ul Iranului și aproape jumătate din bugetul de stat — o dependență care limitează manevrarea în contextul confruntării cu SUA.

Atacurile americane de sâmbătă au vizat trei instalații nucleare, inclusiv centrul de îmbogățire a uraniului de la Fordow, dar amploarea reală a pagubelor nu a fost făcută publică. La fel de neclar rămâne și cât de mult va afecta acest episod perspectivele pe termen lung ale exporturilor energetice iraniene.