Parlamentul Ungariei deschide calea pentru referendumul privind problemele LGBT propus de guvern

Parlamentul Ungariei a adoptat marţi o rezoluţie care va împuternici guvernul să organizeze un referendum privind problemele LGBT, ridicând campania anti-LGBT a premierului Viktor Orban la un nou nivel, în timp ce se îndreaptă spre o cursă electorală dificilă anul viitor, când vor avea loc alegeri parlamentare, relatează Reuters.

Orban, un naţionalist care se află la putere din 2010, a propus anul acesta un referendum asupra legislaţiei partidului de guvernământ care limitează predarea în şcoli a homosexualităţii şi a problemelor legate de transsexuali, intensificând războiul cultural cu Uniunea Europeană.

Aflat în faţa primelor sale alegeri competitive în mai mult de un deceniu, naţionalistul Orban a încercat să promoveze politici sociale despre care spune că protejează valorile creştine împotriva liberalismului occidental, punând în centrul campaniei sale, alături de migraţie, problemele de gen şi ceea ce el numeşte propaganda LGBTQ.

Parlamentul a votat pe rând cele patru întrebări pentru referendum, aprobându-le cu o majoritate Fidesz.

În cadrul referendumului, care va avea loc anul viitor la o dată ce urmează să fie stabilită, ungurii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu organizarea de seminarii despre orientarea sexuală în şcoli fără acordul părinţilor şi dacă sunt de părere că procedurile de schimbare de sex ar trebui promovate în rândul copiilor.

De asemenea, ei vor fi întrebaţi dacă conţinutul media care ar putea influenţa orientarea sexuală ar trebui să fie prezentat copiilor fără nicio restricţie.

Legea adoptată în iunie, despre care guvernul spune că are ca scop protejarea copiilor, a provocat nelinişte în comunitatea LGBT.AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea