Partide de vânătoare în timpul programului, pentru directori din cadrul Romsilva. Buzoianu: „Niciun leu plătit oficial”

Ministrul interimar al mediului, Diana Buzoianu, anunţă că a semnat raportul Corpului de Control cu privire la acţiunile de vânătoare din ianuarie 2026, organizate la Direcţia Silvică Iaşi din cadrul Romsilva.

Pușcă de vânătoare

Pușcă de vânătoare Foto: Adevărul

Potrivit raportului, directori ai Romsilva s-au adunat de prin ţară în zile de muncă pentru a participa la acţiuni de vânătoare.

Zeci de angajaţi zilieri au participat la respectivele partidele de vânătoare fără să plătească, la fel și invitaţii speciali din afara Romsilva.

„Am semnat raportul Corpului de Control cu privire la acţiunile de vânătoare din ianuarie 2026, organizate la Direcţia Silvică Iaşi din cadrul Romsilva. Ce a descoperit Corpul de Control? Directori Romsilva care se adună de prin ţară în zile de muncă ca să participe la acţiuni de vânătoare, zeci de angajaţi zilieri (o parte rude sau cunoscuţi ai personalului silvic din Romsilva) care participă la respectivele partidele de vânătoare cu niciun leu plătit oficial şi invitaţi speciali din afara Romsilva la acţiuni de vânătoare care nu au plătit niciun tarif de organizare”, arată ministrul interimar pe Facebook.

Diana Buzoianu precizează că „directorul Direcţiei Silvice Botoşani, Havris Marius, şi Directorul Direcţiei Silvice Ialomiţa, Niţă Nicuşor, şi-au atribuit sarcini de serviciu î n nume propriu fix ca să poată să participe la acţiuni de vânătoare la Direcţia Silvică Iaşi”.

„Niciunul dintre directorii care au participat la partide de vânătoare nu au dat rapoarte oficiale care să arate ce era aşa mare interes de serviciu pentru ei să bată atâţia km în alte judeţe să vâneze la Direcţia Silvică Iaşi. Aşa arată vânătoarea ca „management cinegetic” susţinută de Direcţia Silvică Iaşi”, menţionează Buzoianu.

Potrivit ministrului , „Corpul de control al Ministerului Mediului a cerut să fie aplicate reguli foarte clar pe viitor să nu mai existe invitaţi externi care nu-şi plătesc tarifele. Să fie recuperate prejudiciile. Să fie trasate proceduri clare de cine vine la aceste acţiuni din cadrul Romsilva”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

3 Episod autentic de iarnă joi, 15 octombrie: ninsori și viscol la munte

4 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

5 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR