Partidul Comunist austriac a ajuns pe locul doi la alegerile muncipale de la Salzburg

Partidul Comunist austriac (KPOe Plus), care a obținut la alegerile generale din 2019 la nivel național mai puțin de 1% din voturi, a ajuns duminică pe locul doi în alegerile municipale desfăşurate la Salzburg, transmite agenţia EFE, scrie Agerpres.

Partidul Comunist austriac (KPOe Plus) FOTO: Facebook/kpoeplussalzburg

Partidul Comunist austriac (KPOe Plus) FOTO: Facebook/kpoeplussalzburg

Potrivit rezultatelor preliminare, formaţiunea KPOe Plus a reușit să atragă 23% din voturi în alegerile pentru Consiliul Municipal, la distanţă mică de Partidul Social-Democrat (SPOe), cu 26%. Rezultatul nu este definitiv, ci reprezintă pentru formaţiunea comunistă o creştere de 500% faţă de procentul obţinut în 2019.

La alegerile pentru postul de primar al Salzburgului ierarhia este aceeaşi, candidatul social-democrat obţinând 30%, iar cel comunist 28%, astfel că aceștia se vor confrunta în turul doi.

KPOe Plus este un partid minoritar, fără reprezentare în parlamentul naţional austriac, şi este prezent doar în două din cele nouă parlamente regionale ale Austriei.

Cât despre Partidul Popular (OeVP) al cancelarului Karl Nehammer, care în oraşul Salzburg formează o majoritate la nivel local împreună cu social-democraţii, acesta a pierdut jumătate din procente, obţinând potrivit aceloraşi rezultate preliminare 20% din voturi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR