
VIDEO Pas important pe Autostrada Sibiu - Făgăraș: Au fost montate primele grinzi de beton pe tronsonul dintre Avrig și Arpașu de Jos
Lucrările la Autostrada Sibiu-Făgăraș continuă într-un ritm susținut, chiar și în condiții de iarnă. Tronsonul 2 al autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri, între localitățile Avrig și Arpașu de Jos, a ajuns la un stadiu de execuție de peste 21 la sută, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.
„Chiar și în condiții de iarnă lucrările avansează pe Tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu–Făgăraș (#A13). Tronsonul de aproximativ 20 de km, dintre Avrig și Arpașu de Jos, a ajuns la un progres fizic de peste 21%”, a transmis Cristian Pistol, într-o postare publicată miercuri pe Facebook .
Sute de muncitori și utilaje pe șantier
Șeful CNAIR a precizat că, în ciuda vremii nefavorabile, activitatea pe șantier nu a fost întreruptă. „În acest moment pe șantier lucrează aproximativ 400 de muncitori și peste 150 de utilaje”, a mai spus el.
În ultimele săptămâni, lucrările s-au concentrat pe realizarea fundațiilor structurilor din beton, dar și pe montarea primelor grinzi de beton la poduri și pasaje, un pas important în avansarea proiectului.
Contract de peste 1,5 miliarde de lei
Lotul dintre Avrig și Arpașu de Jos este construit de antreprenorul turc Makyol, valoarea contractului fiind de 1,54 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Potrivit informațiilor oficiale, lucrările la acest tronson al Autostrăzii Sibiu–Făgăraș trebuie finalizate în anul 2028.
Sursa: adevarul.ro
