
Țara în care am ajuns să trăim.../O femeie a murit/Citiți cum se apără în instanță unul dintre cei mai influenți medici din România...
Continuă procesul în cazul accidentului în care a fost implicat în 2018 șeful medicilor ATI din România. La cererea medicului, judecata nu e publică, dar hotnews.ro a intrat în posesia documentelor din instanță. Medicul este Dorel Săndesc, fost secretar de stat al Ministerului Sănătății la Colectiv. Atunci, Săndesc, un reputat specialist ATI, spunea că invocarea infecțiilor nosocomiale este exagerată. În propriul proces, medicul invocă bacteriile, spunând că acestea au jucat un rol decisiv în consecințele accidentului rutier.
- În 2015-2016, teoria oficială a Ministerului Sănătății a fost că oamenii arși au murit de altceva decât de infecții nosocomiale. Concomitent, medici din străinătate vorbeau despre faptul că pacienții au ajuns infectați la transfer.
- Astăzi, în urma accidentului rutier din 2018, doctorul Săndesc a cerut expertiză ca să se constate că victima a murit din cauza infecțiilor nosocomiale, nu a traumatismului suferit în urma accidentului.
În 2018, după ce nu a acordat prioritate unui șofer într-o intersecție, mașina condusă de medicul timișorean Dorel Săndesc a lovit o mașină în care se aflau un bărbat și o femeie. Femeia a murit la 9 luni după accident.
Avocații care îl apără pe medicul Dorel Săndesc au cerut ca un expert să stabilească dacă femeia a murit din cauza rănilor din accident sau a infecțiilor nosocomiale luate în spital, potrivit documentelor din instanță, consultate de HotNews.
Medicul Dorel Săndesc. Inquam Photos / Virgil Simonescu Cum a avut loc accidentul
Accidentul de care este acuzat Dorel Săndesc a avut loc 9 aprilie 2018 într-o intersecție din localitatea Giroc de lângă Timișoara.
Medicul se afla la volanul unui autoturism Jaguar și nu a respectat indicatorul cedează trecerea, intrând într-un autoturism Dacia Logan în care se afla o familie din Giroc, doi soți – Ofelia și Petrișor Marincu – și fiica lor, potrivit datelor din dosarul ajuns pe rolul instanței. În urma impactului, Loganul a fost proiectat într-un cap de pod. Soția șoferului, aflată pe bancheta din spate, a fost grav rănită.
Dorel Săndesc, un medic reputat, șeful asociației profesionale a medicilor ATI din România, a fost cel care a acordat ajutor victimei, până la sosirea ambulanței.
La spital, victima a fost supusă unor intervenții chirurgicale. Leziunile grave suferite s-au complicat pe fondul infecțiilor nosocomiale contactate în Spitalul Județean din Timișoara, unde Dorel Săndesc era șeful ATI. Spitalul Județean e condus în prezent, ca manager, de Dorel Săndesc.
Ofelia Marincu a murit la nouă luni după accident, pe 31 ianuarie 2019.
Cinci ani dosarul la parchet
Ancheta desfășurată sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a întins pe parcursul a cinci ani, în așteptarea lămuririlor de la experți.
Două expertize, una tehnică și alta criminalistică, au cerut procurorii pentru clarificarea cauzelor accidentului. Concluziile acestora au fost comunicate Parchetului la doi ani, respectiv patru ani de la accident, potrivit datelor din dosarul aflat pe rolul instanței.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor în 2023, dar a mai stat doi ani în procedura camerei preliminare, până în 2025.
A recunoscut acuzația, dar a cerut să fie judecat și soțul victimei
În instanță, nu au fost aprobate alte expertize, deși avocații medicului au cerut asta. Singurele probe administrate pe parcursul procesului au fost audierile de martori.
Datele din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Timiș arată că medicul Dorel Săndesc a recunoscut acuzația, însă nu s-a considerat singurul vinovat pentru deznodământul tragic al accidentului.
A contestat decizia procurorilor de a nu-l trimite în judecată și pe soțul victimei. A apreciat că există o culpă comună în producerea accidentului.
Ce au reproșat avocații lui Săndesc în instanță? Că soțul a intrat în intersecție cu viteză peste limita legală, 61 de km/h și că victima aflată pe bancheta din spate nu purta centură de siguranță.
Argumentele avocaților au fost respinse de judecător care a subliniat că aceștia „ignoră cu desăvârşire” cauza accidentului, stabilită de două expertize: „neacordarea priorităţii de trecere semnalizate prin indicatorul cedează trecerea”, potrivit încheierii Judecătoriei Timișoara prin care s-a respins plângerea doctorului Săndesc privind soluția de clasare dispusă de procuror în cazul celuilalt șofer.
Judecătorii au spus că previziunea șoferească nu ține loc de semnele rutiere
În motivarea deciziei, judecătorul explică „raționamentul simplu” care nu susține culpa comună în cazul acestui accident.
„Afirmația că intimatul Marincu Petrișor ar fi trebuit şi putut prevedea că petentul Săndesc Dorel se va afla în situaţia în care nu va respecta semnificaţia indicatorului rutier „Cedează trecerea” ar însemna să spunem că orice conducător auto care circulă pe un drum cu prioritate trebuie să prevadă şi poate să prevadă că un conducător auto care ar trebui să îi dea prioritate va ignora semnificaţia indicatorului rutier, inclusiv în condiţiile concrete ale cauzei de faţă, în care cei doi conducători auto s-au văzut reciproc. A face o asemenea afirmaţie este echivalent a cere conducătorilor auto să circule ca şi cum nu ar exista nici indicatoare rutiere, nici, mai grav, reguli de circulaţie”, a subliniat judecătorul în motivare.
În final, doctorul Dorel Săndesc a rămas singurul inculpat în dosar. Atât în procedura camerei preliminare, cât și pe fond, el a contestat probele procurorilor.
Rănită în accident, ajunsă în șoc septic din cauza infecțiilor nosocomiale
Una dintre aspectele pe care Dorel Săndesc a insistat, prin intermediul avocaților, a fost cauza decesului.
În documentele medicale se arată că femeia de aproape 53 de ani a murit din cauza unui „traumatism cranio-cerebral grav soldat cu hematom subdural și șoc septic final cu insuficiență multiplă de organe”.
Evoluția medicală a pacientei, a fost una favorabilă, medicii pregătind transferul acesteia către o clinică de recuperare. Infecțiile nosocomiale, contactate în spital i-au slăbit însă organismul, arată datele din dosar.
„Din păcate, episoadele infecțioase repetate, complicate cu sepsis și șoc septic nu permit transferul și duc la agravarea progresivă a stării pacientei. (..) Trei hemoculturi, dezvoltând toți steptococii pe care pacienta i-a luat de prin Spital. În continuare, pe acest fond, pacienta nu mai răspunde la măsurile susținute de terapia intensivă, prezintă stop cardiac, așa se inițiază manevra de resuscitare la care pacienta răspunde, după care pacienta intră în alt stop cardio-respirator și nu mai răspunde”, se arată în documentele din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.
Avocații au solicitat instanței să constate „dacă femeia a murit din cauza infecțiilor nosocomiale sau a traumatismului suferit în urma accidentului”
În baza documentelor medicale care atestau existența șocului septic, avocații medicului Săndesc au cerut instanței efectuarea unei expertize care să stabilească în mod clar cauza decesului. Mai exact, dacă femeia a murit din cauza infecțiilor nosocomiale sau a traumatismului suferit în urma accidentului.
Procurorii s-au opus efectuării unei expertize, motivând că femeia nu ar fi ajuns în șoc septic dacă nu ar fi fost victima accidentului rutier produs de Dorel Săndesc.
Avocații medicului au invocat și că organismul victimei era vulnerabil pentru că anterior accidentului aceasta urmase o cură de slăbire, fără supraveghere medicală.
Judecătorii au dat dreptate Parchetului
Judecătorul de caz a considerat că nu este nevoie de lămuriri suplimentare în privința cauzei decesului, însușindu-și argumentele Parchetului.
Pe 13 martie, Judecătoria Timișoara are stabilit termen pentru pronunțarea sentinței în acest caz.
