Pățania unei românce care a ajuns jurat într-un proces de viol din America. S-a trezit singură împotriva tuturor

Pățania unei românce care a ajuns jurat într-un proces de viol din America. S-a trezit singură împotriva tuturor

O româncă din SUA a povestit, sub protecția anonimatului, pe grupul de Facebook dedicat românilor din SUA, experiența traumatizantă pe care a avut-o ca jurat într-un proces de viol.

Românca a povestit că a fost selectată să participe ca jurat într-un dosar în care un tânăr de 19 ani a fost trimis în judecată cu acuzația că a violat o tânără peste care a intrat în dormitor noaptea. Jurata a povestit că dintre cei 12 colegi de juriu (opt bărbați și patru femei) a fost singura care s-a opus achitării acuzatului, ceilalți jurați dorind achitarea lui pentru a scăpa cât mai repede de proces.

„A fost cineva jurat la un proces? Sunt curioasă de experiențele voastre. Eu am fost și pot să spun ca am rămas cu o traumă de atunci. Profesori universitari, oameni cu business nu vedeau că inculpatul minte de îngheață apele”, a arătat românca.

Jurata a dat și un exemplu concret: inculpatul a spus la început că nu cunoaște victima, iar jumătate de oră mai târziu a spus „vai, cum să îi fac rău, e prietena mea bună”.

„Toți jurații voiau doar să plece de acolo, simțul dreptății zero și nepăsare pentru o viață distrusă. Le păsa mai mult de banii pe care îi pierdeau de la serviciu pentru două-trei zile. Dacă ar fi fost în locul victimei o persoană dragă lor, ehe... ce mai stăteau!”, s-a revoltat românca.

Jurata a spus că a fost singura persoană care nu a fost de acord cu achitarea inculpatului, toți ceilalți considerând că bărbatul trebuie declarat nevinovat. „11 jurați au pus presiune pe mine și am zis NU. La final când toată lumea pleca, apăruse un polițist care ne-a spus că inculpatul mai are un proces cu altă victimă pentru același lucru!”, a mai arătat femeia, potrivit căreia, pentru faptul că a fost împotriva achitării, procesul se va relua cu alți jurați.

În comentariile postării, jurata a dat și alte exemple din proces. Spre exemplu, una dintre jurate, „o femeie pe la 60 de ani”, a spus despre violator că „poate era amantul”. Un altul, profesor, a spus că „tata o bătea pe mama când se îmbată și pățea black out”.

„În cazul lui îmi pare rău că nu l-am raportat să îl dea afară pentru că nu poate asocia experiențe personale cu procesul”, a explicat jurata, potrivit căreia același profesor a mai avut după cinci zile o altă reacție care a lăsat-o mască. „Nu am vrut să vă spun, dar eu am lucrat la FBI, la interogatorii, ca translator și vă zic clar că polițiștii îi pun vorbe în gură”.

„Asta în contextul în care se aude clar pe audio că polițiștii de n ori încercau să nu-l acuze și spuneau: „poate ai confundat baia cu dormitorul”, „poate ai pus mâna pe ea să o trezești și e totul o neînțelegere”, „poate mai era cineva în casa aia care îți seamănă, ai văzut pe altcineva”?”, a mai explicat jurata.

Cum funcționează procesele cu jurați

Potrivit blog.wolterskluwer.ro , sistemul cu jurați din SUA este unul special, iar faptul de a deține un permis de conducere valabil sau de a avea drept de vot nu califică orice persoană să fie jurat.

Conform legii, aceasta trebuie să fie: cetățean al SUA, să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă reședința principală în districtul respectiv de cel puțin 1 an de zile, să posede cunoștințe avansate de limba engleză, să fie apt fizic și psihic pentru a îndeplini obligația de jurat, să nu fie urmărit penal sau trimis în judecată în acel moment pentru săvârșirea de infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea mai mari de 1 an, respectiv să nu fi fost condamnat niciodată pentru săvârșirea unei infracțiuni (cu excepția intervenției instituției reabilitării).

Legea îi interzice angajatorului să îl concedieze pe salariat în perioada în care este citat pentru obligația de a fi jurat într-o cauză, însă nu îl obliga pe acesta să îl plătească pe salariat în zilele în care este împiedicat să își îndeplinească îndatoririle la locul de muncă.

Un jurat primește din partea statului o indemnizație de 40 de dolari pe zi, cu specificarea că dacă un proces depășește durata de 10 zile, indemnizația crește la 50 de dolari pe zi. Statul suportă și cheltuielile de cazare, masă și transport pentru jurați.

Sursă citată mai arată că obligația de a fi jurat într-o cauză civilă sau penală reprezintă pentru mulți cetățeni ocazia perfectă de a contribui la înfăptuirea ideii de justiție dreaptă care ar trebui să stea la temelia opiniei publice.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”