Patinoarul Berceni devine „Doru Tureanu”, inaugurat cu o revenire de senzație

Ediția 2026/2027 a Campionatului Național de hochei pe gheață a debutat sub semnul omagierii uneia dintre cele mai mari figuri din istoria disciplinei, dar și cu o dispută extrem de spectaculoasă la București. Fostul Centru Sportiv Berceni Arena, rebotezat oficial Patinoarul „Doru Tureanu”, a găzduit confruntarea dintre ACSHC Fenestela 68 și Steaua București, încheiată cu triumful oaspeților, scor 6-4 (1-3, 3-1, 2-0).

Militarii au controlat autoritar prima parte a meciului și s-au desprins pe tabelă la 4-1, grație reușitelor semnate de Gabor Buda (care a punctat de două ori), Raul Jakob și Szabolcs Hildebrand. Gruparea oaspete a refuzat însă să cedeze și a declanșat o cursă de urmărire remarcabilă. Daniel Kuliaș a făcut un meci fantastic, izbutind un hat-trick, în timp ce Oliver Gecse, Tamas Ilyes și Zoltan Roth au completat revenirea spectaculoasă a Fenestelei.

Steaua a condus cu 4-1, însă a pierdut (4-6) partida cu Fenestela

Steaua a condus cu 4-1, însă a pierdut (4-6) partida cu Fenestela Foto: Marian Burlacu

Tot în cadrul acestei runde, pe Patinoarul Olimpic din Brașov, campioana CSM Corona Brașov a trecut fără emoții de ACS Sapientia U23, impunându-se cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0). Deși oaspeții au deschis scorul prin canadianul Lee Chiang, brașovenii au preluat frâiele partidei și au înscris prin Daniel Istvan Koger și Richard Rokaly Boldizsar, ambii cu câte o „dublă”, secondați de Tamas Reszegh și Mathias Haaranen.

Sezonul fusese deschis vineri, 18 septembrie, la Brașov, unde Fenestela obținuse deja o victorie la limită în fața Coronei (4-3). În urma acestor rezultate, ACSHC Fenestela 68 se instalează pe prima poziție a clasamentului cu 5 puncte acumulate în două partide, urmată de Corona Brașov, care are 4 puncte din tot atâtea apariții.

La ceremonia de pe Patinoarul „Doru Tureanu” a participat familia acestuia

La ceremonia de pe Patinoarul „Doru Tureanu” a participat familia acestuia Foto: FRHG

Dincolo de rezultatele sportive, evenimentul central al sfârșitului de săptămână a fost redenumirea patinoarului din Capitală, organizată concomitent cu lansarea ediției 2026 a Săptămânii Europene a Sportului. Ceremonia a reunit personalități marcante, reprezentanți ai autorităților locale, colegi de generație și membri ai familiei regretatului sportiv – fiul, fiica și sora sa. Printre invitați s-a aflat și Eduard Pană, celălalt reprezentant al României inclus în galeria selectă a sportului cu pucul pe plan mondial.

În discursul rostit la eveniment, liderul Federației Române de Hochei pe Gheață a punctat simbolistica aparte care a marcat întreaga traiectorie a fostului mare atacant:

„Doru Tureanu s-a contopit cu numărul șase. L-a purtat atât la echipa de club, cât și la națională. A câștigat șase titluri de campion al României. În 1976, la prima sa prezență la Jocurile Olimpice, în șase partide a marcat șase goluri și a reușit șase pase de gol. Acum, acest patinoar îi poartă numele începând cu anul 2026. Fie ca „Marele Șesar” să vegheze drumul celor care își propun să îi calce pe urme și se șlefuiesc pe gheața acestui patinoar. Ne dorim ca numele lui să aducă un imbold pentru multe generații de viitori hocheiști! În numele Federației Române de Hochei pe Gheață, mulțumim tuturor celor care au ales „Doru Tureanu” pentru numele acestei arene. Felicităm conducerea Sectorului 4, Consiliul Local și personal pe domnul primar Daniel Băluță, pentru alegerea făcută! Să fie într-un ceas bun!” — Nagy Attila Ferenc, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață
Doru Tureanu a fost inclus în IIHF Hall of Fame în 2011

Doru Tureanu a fost inclus în IIHF Hall of Fame în 2011 Foto: FRHG

Considerat un etalon al hocheiului românesc, Doru Tureanu (1954–2014) a activat timp de 11 sezoane sub culorile clubului CS Dinamo București, alături de care a cucerit șase trofee naționale (1971, 1972, 1973, 1976, 1979 și 1981). Pe plan internațional, a îmbrăcat tricoul primei reprezentative la 17 turnee ale Campionatului Mondial (între 1971 și 1987) și a concurat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

Prestațiile sale de la Jocurile Olimpice au rămas memorabile: la ediția din 1976 a înscris 6 goluri și a furnizat 6 pase decisive în 6 meciuri, iar la turneul din 1980 a strâns 5 goluri și 2 assist-uri în 5 partide. Calitățile sale i-au atras imediat atenția gigantului din NHL, Montreal Canadiens, care i-a propus un contract după ediția olimpică din 1976; Tureanu a refuzat oferta pentru a rămâne alături de mama sa grav bolnavă. Trei ani mai târziu, emisarii canadieni s-au deplasat la București pentru a parafa înțelegerea, însă mutarea a fost blocată de Securitate.

Recunoașterea internațională a carierei sale a culminat la 15 mai 2011, la Bratislava, când a devenit al doilea hocheist din România inclus în IIHF Hall of Fame, alături de fostul său coechipier Eduard Pană. Marele sportiv a încetat din viață la 11 martie 2014, la Spitalul Colentina, în urma unei comoții cerebrale.

Explorează subiectele:

hochei pe gheață Doru Tureanu Berceni Arena


Citește și:

populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării